15 / 08 / 2022


Zguduitor: Sora geamănă a fetiței de 10 ani care a murit, joi, pe DN1 în Bihor este în stare critică, la Spitalul Județean din Oradea 

Groaznicul accident petrecut joi pe DN1 în Bihor, lângă Uileacu de Criș, s-a soldat cu două decese, al unui bărbat…

De redactia , in Flux de Știri Magazin , at 05/08/2022

Groaznicul accident petrecut joi pe DN1 în Bihor, lângă Uileacu de Criș, s-a soldat cu două decese, al unui bărbat de 48 de ani și al unei fetițe de 10 ani. BIHOREANUL a aflat că sora geamănă a fetiței care a murit se afla și ea în mașină, iar acum este internată în stare critică la Spitalul Județean din Oradea, cu multiple leziuni severe și fiind asistată respirator. 

„Fetița a fost transportată cu elicopterul la Unitatea de Primire Urgențe, iar apoi a fost transferată în blocul operator de chirurgie pediatrică. Ea este asistată respirator. A suferit politraumatisme severe: traumatism cranio-cerebral, toracic, de bazin. S-a intervenit chirurgical”, a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, Natalia Hrihorișan, medic primar medicină de urgență.

Mama fetelor gemene, dar și sora lor mai mare, în vârstă de 18 ani, au suferit și ele leziuni, însă ușoare, ele fiind internate pentru a putea fi ținute sub supraveghere medicală.

Teribilul accident s-a petrecut joi după prânz, pe DN1 Oradea – Cluj-Napoca, între localitățile Urvind și Uileacu de Criș, Inspectoratul General al Poliției Române precizând că „un autoturism s-a răsturnat pe suprafața de rulare, accident în urma căruia șoferul și pasagerul dreapta sunt încarcerați, iar trei minori au fost proiectați pe carosabil”. 

Imagini de la locul tragediei (sursa ISU Crișana):

UPDATE:

Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a trimis, joi seara, o informare legată de accidentul tragic petrecut după prânz pe DN1. Accidentul s-a petrecut după ce un orădean de 48 de ani, aflat la volanul unui Land Rover, a intrat într-o depășire, iar când a făcut manevrele de revenire pe sensul său de mers a acroșat o remorcă de transport auto tractată de un Volkswagen. Citește mai departe, aici!

Articole pe aceeași temă:

 » sursa: ebihoreanul.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: