14 / 06 / 2021


Vrei să intri în Republica Moldova? Reguli pe care le ai de respectat

Vineri, 5 martie 2021, au intrat în vigoare noi reguli de traversare a frontierei de stat a Republicii Moldova. Astfel,…

De redactia , in Actualitate Internațional , at 06/03/2021

Vineri, 5 martie 2021, au intrat în vigoare noi reguli de traversare a frontierei de stat a Republicii Moldova.
Astfel, la intrarea în Republica Moldova toate persoanele vor completa, în mod obligatoriu, fișa epidemiologică, dar şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile, în locurile determinate. În cazul minorilor de până la 14 ani, fişa epidemiologică şi declaraţia pe propria răspundere este completată şi semnată de reprezentantul legal sau însoţitorul acestuia.
De asemenea, sunt și câteva categorii de persoane exceptate de la respectarea regimului de autoizolare (în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă):
–  copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 5 ani;
–  persoanele care dețin rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport proprii);
–  conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren;
–  persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
–  elevii/studenții, care urmează să susțină examene, care merg la studii în unități/instituții de învățământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activități legate de finalizarea/organizarea/desfăşurarea studiilor, la concursuri sau olimpiade internaționale, cu prezentarea documentelor confirmative. Excepția se aplică şi pentru reprezentantul legal sau însoțitorul desemnat prin declarație de către reprezentantul legal;
–  persoanele care se deplasează în interes profesional,

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: