25 / 02 / 2024


Viktor Orban promite profesorilor salarii medii de 10.395 lei – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 22/12/2023

În anul 2024, în locul marilor lupte, obiectivul este să punem din nou familiile în centrul politicii, a declarat, joi, prim-ministrul Viktor Orbán, la o conferinţă de presă internaţională de la Budapesta.

Premierul a declarat că, dacă în anul 2023 cetăţenii Ungariei au luptat şi au muncit pentru a se asigura că ceea ce au realizat până în acel moment nu se pierde, din 2024 guvernul speră că ţara va putea să lucreze pentru a progresa.

Potrivit evaluării sale, anul 2023 a fost un an al luptelor mari: a fost războiul, ameninţarea tot mai mare a terorismului, migraţia, inflaţia şi Bruxelles-ul.

Politicianul a explicat că obiectivele guvernului au fost clare: în cazul războiului, Ungaria nu trebuie să intre în conflict, ameninţarea ridicată a terorismului din Europa trebuie menţinută departe de ţară, migraţia trebuie stopată, inflaţia trebuie redusă şi trebuie să se ajungă la un acord cu Bruxelles-ul, “în ciuda piedicilor constante”.

Premierul a declarat că, în ceea ce priveşte inflaţia, războiul, migraţia şi ameninţarea teroristă, şi-au atins obiectivele, ce şi-au propus au şi reuşit.

Viktor Orbán a mai subliniat că guvernul garantează valoarea pensiilor şi, întrucât au estimat că inflaţia va fi mai mare decât va fi în realitate, valoarea pensiilor ar putea creşte uşor.

Acesta a subliniat că alegerile europarlamentare de anul viitor se vor afla în centrul obiectivelor sale politice. În opinia premierului, în Ungaria există o percepţie comună potrivit căreia birocraţii de la Bruxelles “trăiesc într-o bulă”, “Bruxelles-ul este orb” că nu vede viaţa reală şi că se distanţează de problemele cu care se confruntă oamenii, nu doar în Ungaria, ci în întreaga Europă.

Obiectivul alegerilor europarlamentare din 2024 este să deschidă ochii Bruxelles-ului, să vadă realitatea şi să fie capabil să corecteze greşelile de conducere pe care le-a făcut în anul 2023, a explicat şeful executivului de la Budapesta.

Viktor Orbán a numit acest an anul marilor lupte, iar 2024 anul marilor planuri, şi a adăugat că alegerile europarlamentare vor fi o încercare să aducă la Bruxelles o schimbare politică semnificativă.

Acesta a anunţat că, în următorii trei ani, ar putea fi lansat un program de majorare a salariilor pentru profesori şi educatoare, iar din luna ianuarie se preconizează o creştere cu 32,2% a salariului mediu în cazul cadrelor didactice.

Viktor Orbán a declarat că, “dacă sunt îndeplinite condiţiile, şi suntem aproape să le îndeplinim, vom putea lansa în următorii trei ani un program de majorare a salariilor pentru profesori şi educatoare”.

Răspunzând la o întrebare, acesta a explicat că pentru creşterea salariilor profesorilor “mai lipseşte un act juridic”, Ungaria mai trebuie să primească o scrisoare de la Bruxelles care să asigure guvernul că Bruxelles-ul va plăti un anumit procent din creşterea salarială.

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *