17 / 02 / 2025


Viktor Orban: Aderarea Ucrainei la UE nu coincide cu interesele naţionale ale Ungariei – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 02/12/2023

În acest moment, aderarea Ucrainei la UE şi începerea negocierilor de aderare nu coincid cu interesele naţionale ale Ungariei, notează MTI, potrivit Rador Radio România.

Uniunea Europeană ar trebui mai întâi să încheie un acord de parteneriat strategic cu Ucraina, iar sprijinirea acestei ţări ar trebui rezolvată într-un mod transparent, în afara cadrului bugetului UE, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, vineri, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului public Radio Kossuth. Viktor Orbán recomandă ca la următoarea întâlnire a liderilor UE, care va avea loc peste două săptămâni, să nu fie luată nicio decizie cu privire la negocierile de aderare a Ucrainei la UE.

Potrivit premierului Ungariei, este o greşeală faptul că Executivul de la Bruxelles insistă ca liderii UE să includă acest subiect pe ordinea de zi a viitoarei consfătuiri. Acest subiect nu trebuie inclus pe ordinea de zi, Comisia Europeană trebuie să înţeleagă faptul că întâlnirea a fost prost pregătită, iar vinovat este Executivul de la Bruxelles – a spus prim-ministrul ungar. Comisia a propus să începem negocierile privind aderarea Ucrainei la UE, însă acest lucru nu coincide cu interesele multor state membre şi cu siguranţă nu coincide cu cele ale Ungariei, a subliniat Viktor Orbán. „Iar, noi suntem într-o situaţie suficient de bună pentru a avea curajul să spunem asta, indiferent de cât de multă presiune se pune pe noi” – a declarat şeful guvernului de la Budapesta. Pregătirea nu înseamnă că „se întocmeşte un document pe care toată lumea doar îl citeşte”, ci înseamnă să se negocieze cu toată lumea, să se analizeze şi să se armonizeze interesele fiecăruia – a accentuat Viktor Orbán. Iar, dacă s-a reuşit armonizarea şi există şanse pentru un acord, atunci să se facă o propunere – a subliniat premierul Ungariei.

Viktor Orbán a afirmat că, în privinţa chestiunii aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, se poate prevedea că nu va exista un acord pe acest subiect, iar astfel, unitatea europeană ar avea de suferit. Unitatea UE poate fi protejată prin neincluderea pe ordinea de zi a problemelor asupra cărora nu există un acord – a adăugat Viktor Orbán. Premierul ungar a atras atenţia şi asupra faptului că tratatul de bază al Uniunii Europene nu conţine cuvântul „veto”, ci precizează că există anumite domenii în care deciziile pot fi luate doar dacă toate statele membre sunt de acord. Nu este vorba despre faptul că cineva a luat o decizie şi noi apelăm la veto, ci despre faptul că nu poate exista nicio decizie fără noi, a accentuat premierul maghiar, care a subliniat că „noi suntem Uniunea Europeană”. „Uniunea Europeană nu se află la Bruxelles, acolo se află birocraţii. Uniunea Europeană se află la Budapesta, la Varşovia,

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *