15 / 06 / 2024


VIDEO: A luat foc taverna lui Pescobar din Snagov – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 16/12/2023

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la un restaurant din Snagov, în zona pontonului. Potrivit unor surse, este vorba despre Taverna Racilor, restaurant recent deschis și deținut de controversatul „Pescobar”.

La fața locului au fost alertate 9 autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare.

Focul se manifestă la acoperiș și mansardă, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. În local se aflau 13 persoane care s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție.

Pompierii intervin cu autoscara pentru stingere de la înălțime și de pe două laturi ale clădirii.

Din primele informații, nu sunt victime.

A fost realizat dispozitiv de protecție și în spatele restaurantului, la zona de pădure. Au fost alertate 11 autospeciale.

Paul Nicolae, cunoscut online sub porecla „Pescobar”, a deschis în martie 2023 restaurantul din Snagov, parte din rețeaua „Taverna racilor”. Acesta a avut probleme cu ANPC în ultima perioadă, restaurantul său din Herăstrău fiind închis.


Photo of Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *