22 / 06 / 2024


Vicepremierul de la Chișinău, la București: Linia care separă Republica Moldova de România devine din ce în ce mai subțire ~ InfoPrut

By redactia , in Actualitate Internațional , at 09/11/2023

Linia care separă Republica Moldova de România devine din ce în ce mai subțire, iar podurile peste Prut reprezintă o oportunitate prețioasă pentru inovație și dezvoltare în ambele țări. Declarația aparține vicepremierului R. Moldova, Dumitru Alaiba, care se află în aceste zile la GoTech World în București, cea mai mare expo-conferință a industriei IT din Europa Centrală și de Est.
„Suntem la GoTech World București – un eveniment despre progresul actual și promisiunea de viitor a tehnologiei. Industria IT nu cunoaște granițe și are un potențial de dezvoltare enorm. Este o industrie liberă pe care o susținem eliminând birocrația, reglementările inutile și barierele pentru a permite dezvoltare rapidă și accesibilă pentru toții”, a mai declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării într-o postare pe Facebook.
În cadrul expoziției poate fi văzut și standul Moldova Innovation Technology Park care are deja peste 1500 rezidenți și atrage tot mai multe companii din întreaga lume.

Evenimentul are loc în perioada 8-9 noiembrie 2023,la Centrul expozițional Romexpo din București.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *