16 / 01 / 2022


Veste bună! Companiile de zbor din R. Moldova vor putea relua cursele în țările din UE

Toate companiile aeriene înregistrate în Republica Moldova au fost scoase de pe lista companiilor aeriene interzise în UE, a anunțat,…

De redactia , in Actualitate Internațional , at 26/11/2021

Toate companiile aeriene înregistrate în Republica Moldova au fost scoase de pe lista companiilor aeriene interzise în UE, a anunțat, joi, Comisia Europeană. Decizia a fost luată ca urmare a îmbunătăţirii siguranţei aeriene în R. Moldova, transmite Agerpres.
„Menținerea celui mai ridicat nivel de siguranță pentru toți călătorii și personalul aerian este o prioritate absolută. Lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță rămâne unul din cele mai eficiente instrumente de care dispunem pentru a atinge acest obiectiv. Sunt încântată în mod special că, după doi ani de muncă intensă, putem astăzi să scoatem de pe această listă toți transportatorii aerieni din Republica Moldova, ceea ce le deschide calea să își reia zborurile cu destinația UE„, a declarat Adina Vălean. comisarul pentru Transporturi.
Conform versiunii actualizate a Listei UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă, altfel spus lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicţii de exploatare sau al unor restricţii operaţionale pe teritoriul Uniunii Europene, 97 de companii aeriene sunt interzise în spaţiul aerian al UE, dintre care 90 de companii aeriene certificate în 15 state, din cauza unei supravegheri inadecvate a siguranţei din partea autorităţilor aeronautice din aceste state, precum şi şapte companii aeriene individuale, din cauza deficienţelor grave în materie de siguranţă identificate: Avior Airlines (Venezuela), Blue Wing Airlines (Surinam), Iran Aseman Airlines (Iran), Iraqi Airways (Irak), Med-View Airlines (Nigeria), Skol Airline LLC (Rusia) şi Air Zimbabwe (Zimbabwe).
Alte două companii aeriene fac obiectul unor restricţii operaţionale şi pot efectua zboruri către UE doar cu anumite tipuri de aeronave: Iran Air (Iran) şi Air Koryo (Coreea de Nord).

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: