Vătaful PSD, Horia Constantinescu, ”desființează” trei regiuni europene! Craiova intră în subordinea Ploieștiului – 60m.ro
Interlopul Horia Constantinescu, șeful ANPC, cunoscut pentru actele sale de abuz în serviciu în mod repetat vrea să desființeze trei regiuni europene. Ceea ce nu știu cei care îl urmăresc pe rețelele de socializare este că el participă în mod abuziv în control la operatorii economici deoarece comisarul ANPC este suveran în actul de control, iar orice imixtiune este intrezisă, iar în materialele anterioare( AICI) v-am arătat cum folosește Horia Constantinescu aplicația ANPC management prin care decide cu de la sine putere închiderea afacerilor românilor, scrie Anchetatorii.ro.
Un proiect de hotărâre de guvern, promovat de Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor, ”desființează” trei din cele opt regiuni de dezvoltare, miza fiind numirea directorilor și controlul inspectorilor care controlează toți agenții comerciali din țară.
Din 2012, când a fost adoptat HG-ul pe care vrea să-l schimbe Horia Constantinescu, ANPC-ul este organizată în opt centre regionale, cu comisari șefi, care sunt ordonatori de credite. Lor li se subordonează comisariatele județene. La Constanța, comisariatul în care opera dl. comisar șef adjunct Constantinescu era subordonat Comisariatului regional din Galați.
Nu e de mirare că tocmai Galațiul sare din lista de ”comisariate teritoriale”, cum vor fi numite structurile care înlocuiesc comisariatele regionale. Iar Constanța trece în subordinea directă a Bucureștiului, astfel încât comisarul șef din Capitală, proaspăt instalat de Constantinescu, primește cea mai mare felie de tort (hotelurile de pe Litoral și din București, restaurantele din cele mai mari centre turistice din țară , cele mai multe mall-uri și spații comerciale etc).
Ca și Galațiul, este sacrificat Doljul, care trece în subordinea…Prahovei, centru cadorisit și cu Valea Prahovei, după desființarea centrului regional Brașov. De ce Doljul și Brașovul? Acolo funcționau ultimele două posture ocupate prin concurs. Restul inspectorilor șefi au fost numiți de Horia Constantinescu.
Noile regiuni create după mintea infracțională a șefului ANPC, Horia Constantinescu
Iar dacă noua HG intră în vigoare, șeful ANPC va putea organiza un nou concurs prin care să-și valideze oamenii la conducere, dincolo de mandatul său dependent politic.
Pentru a justifica manevra, guvernul a fost înștiințat că vor fi desființate 75 de posturi în noua structură. Însă, până la jumătatea anului, au fost crete nu mai puțin de 13 noi posturi de conducere în ANPC.
Toată această schemă este o infracțiune cap coadă. În primul rând Horia Constantinescu încalcă legislația europeană, astfel ANPC nu va mai putea accesa fonduri europene pe viitor. Proiectul lui Horia Constantinescu încalcă Legea 315, care spune exact de regiuni și este în corelare cu legislația Uniunii Europene.
Mita încasată regulat de șeful ANPC de la oamenii de afaceri români este investită în construcții imobiliare prin intermediul unor cămătari și proxeneți din Constanța,
Comentarii