Valeriu Munteanu, lansare de carte la București: De aici trebuie să vină marele decizii pentru toți românii și pentru Basarabia ~ InfoPrut
Valeriu Munteanu, vicepreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), și-a lansat la Parlamentul României volumele de carte „Bătălia juridică pentru limba română în Basarabia” și „Cum am adus Crăciunul în Basarabia”.
Evenimentul a reunit parlamentari, jurnaliști, profesori universitari și experți în domeniul politic și economic.
„De ce am lansat aceste cărți întâi la București și nu la Chișinău? În adâncul sufletului mi-ar fi plăcut ca prima lansare să fie acasă, la Floreni, unde am în față casa părintească, în spate casa mea, în stânga biserica și în dreapta mormântul tatălui, dar am făcut-o la București pentru că anume din această clădire trebuie să vină marele decizii pentru toți românii și pentru Basarabia. Nu trebuie să așteptăm ca basarabenii să vină, Basarabia nu se va întoarce niciodată acasă dacă nu o vom aduce noi prin hotărârea noastră (…) Este un semnal, de aici trebuie să vină deciziile”, a declarat acesta în cadrul evenimentului.
Munteanu a precizat că aceste volume au apărut la împlinirea a 10 ani de la aducerea limbii române în Constituția Republicii Moldova și a recunoașterii zilei de 25 decembrie, zi când este sărbătorit Crăciunul pe stil nou, drept sărbătoare oficială la Chișinău.
„Cred că în viitorul apropiat se vor ridica în România bărbați și femei de stat care vor putea aduce Basarabia acasă, pentru că acest lucru este iminent (…) pentru că suntem români trebuie să fim cu toții laolaltă. Am scris aceste cărți pentru a lămuri aceste două momente istorice importante, sunt simple borne istorice, mulți au făcut mult mai mult decât noi, noi am făcut puțin, dar sunt absolut sigur că ceea ce trebuie să facem pentru unirea Basarabiei cu Românai este înainte”, a mai subliniat politicianul.
Volumele de carte „Bătălia juridică pentru limba română în Basarabia” și „Cum am adus Crăciunul în Basarabia” au fost lansate marți în Parlamentul României cu sprijinul Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii