27 / 07 / 2021


Untold revine! Festivalul va avea loc în septembrie

După ce ediţia din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19, organizatorii festivalului Untold au anunţat că anul…

De redactia , in Flux de Știri Magazin , at 12/06/2021

După ce ediţia din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19, organizatorii festivalului Untold au anunţat că anul acesta, de data aceasta în septembrie, petrecăreţii din toată lumea sunt aşteptaţi în Cluj-Napoca, la ediţia 6 a festivalului. Potrivit organizatorilor este primul mare festival din Europa anunţat pentru acest an.

Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, luni, festivalul va avea loc în perioada 9 – 12 septembrie, cu o lună mai târziu faţă de data la care a fost avut loc în anii anteriori.  

Ediţia cu numărul 6 a celui mare festival din Europa de Est, se va desfăşura cu acordul Guvernului României, care permite de la 1 iunie organizarea festivalurilor fără o limită de capacitate, accesul fiind permis doar persoanelor vaccinate cu un ser anti-Covid, cele cu un rezultat negativ la un test tip PCR sau antigen sau cele care pot demonstra în baza unui document că au avut boala şi au dobândit anticorpi.

„Astfel, datorită succesului pe care îl are campania de vaccinare, România este printre primele ţări care îşi deschide porţile către publicul iubitor de festivaluri. UNTOLD 2021 va fi o reîntâlnire îndelung aşteptată, după aproape doi ani de pauză, o sărbătoare mondială a revenirii la normalitate”, anunţă organizatorii”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatori, potrivit site-ului Alba.24.ro.

Organizatorii mai anunţă că biletele la festival se vor vinde de joi, dar până atunci, de luni, fanii festivalului care nu au încă un abonament sau bilet se pot înregistra pe untold.com pentru a achiziţiona abonamente pentru ediţia din acest an. Preţul abonamentelor porneşte de la 149 de euro.

Toţi cei care şi-au cumpărat abonamente pentru Untold ediţia 2020 şi le-au transformat în abonamente „Anytime” pot opta, începând de joi, pentru ediţia din 2021.

 » sursa: ebihoreanul.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: