26 / 05 / 2024


Un nou semnal de alarmă din SUA: R. Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Putin

By redactia , in Opinii , at 26/02/2024

Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Vladimir Putin, mai ales că în regiunea separatistă transnistreană se află aproximativ 1 500 de soldați ruși, avertizează generalul american în rezervă David Petraeus.
„Nu e nicio îndoială că Putin nu se va opri în Ucraina. Întrebarea este cât timp i-ar lua să-și regrupeze forțele (militare) pentru a le desfășura în altă parte? În mod sigur, R. Moldova va fi în vizor. La urma urmei, acolo încă sunt vreo 1 500 de soldați ruși în acea fâșie de teren, Transnistria, în R. Moldova”, a declarat David Petraeus, fost director al CIA, în cadrul unui interviu pentru CNN, citat de presa din România.
În opinia acestuia, Putin nu stă cu ochii doar pe Republica Moldova. Liderul de la Kremlin își concentrează atenția și asupra statelor baltice, a căror existență îi deranjează.
„Obiectivul său a fost dintotdeauna refacerea a cât mai mult din fosta Uniune Sovietică ori poate chiar din fostul Imperiu Țarist, cu el (n.r. – Vladimir Putin) pe post de țar”, a afirmat David Petraeus.
Totodată, fiind întrebat „cine va câștiga războiul din Ucraina?”, generalul american în rezervă a răspuns: „Nu sunt sigur, oricare dintre părți poate câștiga războiul”.
„În mod evident, rușii au obținut victorii progresive, iar acum au inițiativa”, a remarcat acesta. El a mai precizat că forțele Moscovei „distrug” totul în cale cu artileria, apoi atacă în valuri, fără a ține cont de numărul uriaș de victime.
„Vladimir Putin nu pare să fie preocupat de aceste pierderi și încă mizează pe faptul că poate continua prin recrutarea de noi soldați”, a încheiat David Petraeus.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *