Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat definitiv de condamnări în dosarul campaniei electorale a lui Traian Băsescu – 60m.ro
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, ca nefondat, recursul în casaţie introdus de DNA în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, conform Agerpres.
„Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 232/A din data de 11 iulie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr.5230/2/2017. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.
DNA a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cale extraordinară – recursul în casaţie – în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.
Direcţia Naţională Anticorupţie a încercat astfel să obţină anularea deciziei Instanţei supreme din 11 iulie, atunci când s-a dispus încetarea procesului împotriva celor două, pe motiv că faptele s-au prescris, deşi magistraţii au constatat că există dovezi care ar atesta vinovăţia lor.
Acţiunea introdusă de procurori se întemeia pe decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care oferă posibilitatea judecătorilor români să nu aplice două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea pedepselor, dacă prin aceasta se încalcă dreptul UE.
Condamnări anulate pe bandă rulantă
Pe 11 iulie, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea pe motiv că faptele s-au prescris, fiindu-i anulată o condamnare de 8 ani primită la instanţa de fond.
În acelaşi dosar, ICCJ a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, care avea o condamnare de 5 ani pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.
De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.
Comentarii