14 / 06 / 2021


Tartorele banilor nemunciți

* afaceristul judecat în dosarul “Mafia Cerealelor” a primit condamnarea într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Brăila, acuzațiile fiind…

De redactia , in Actualitate , at 14/03/2021

* afaceristul judecat în dosarul “Mafia Cerealelor” a primit condamnarea într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Brăila, acuzațiile fiind pentru fraudarea fondurilor europene * inculpatul  Dan Ștefan Ciolcă, administrator al firmei Agroberin SRL București, a primit 5 ani închisoare cu executare, după ce s-a eliminat și suspendarea pedepsei anterioare, iar un alt inculpat, Denis Ciprian Stanciu, a primit 4 ani de închisoare * cei doi au fost acuzați de procurorii anticorupție de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene * sentința nu este definitivă

Pedeapsă cu închisoarea pentru afaceristul judecat în dosarul “Mafia Cerealelor”, care a primit condamnarea într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Brăila, acuzațiile fiind pentru fraudarea fondurilor europene. Inculpatul  Dan Ștefan,Ciolcă, administrator al firmei “Agroberin” SRL București, a primit 5 ani închisoare cu executare, după ce s-a eliminat și suspendarea pedepsei anterioare, iar un alt inculpat, Denis Ciprian Stanciu, a primit 4 ani de închisoare. Alături de aceștia a fost condamnată și societatea “Agroberin” SRL la o amendă penală de 100.000 de lei. Magistrații au dat condamnarea în urmă cu câteva zile, în cauză fiind deja formulat apel de către cei condamnați. În aceste condiții, dosarul va fi trimis la Curtea de Apel Galați, unde se va da sentința finală.
“Anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului Ciolcă Dan Ștefan. Contopește pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin această hotărâre judecătorească, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința din 21.12.2016 a Tribunalului Brăila, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în regim de detenție. Dispune contopirea celor două pedepse principale de câte 3 ani închisoare fiecare, aplicate inculpatului Stanciu Denis Ciprian, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată (adică un spor de 1 an închisoare), astfel încât inculpatul Stanciu Denis Ciprian să execute în final pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în regim de detenție”, este soluția pronunțată de Tribunalul Brăila.
Inculpații sunt și buni de plată către partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură București (A.P.I.A. București). Instanța obligă pe inculpații, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 31.361,32 lei reprezentând sprijinul financiar acordat necuvenit inculpaților în campania agricolă din anul 2011, la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere conform legii. Inculpații sunt obligați și la plata sumei de 375.886,74 lei reprezentând sprijinul financiar acordat necuvenit inculpaților în campaniile din anii 2013 și 2014, la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere
S-a dispus menținerea măsurii asiguratorii a popririi instituite în cursul urmăririi penale prin ordonanța din data de 21.06.2019 emisă de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați, asupra sumelor de bani din conturile bancare deținute sau ce urmează a fi primite de inculpați, precum și asupra sumelor de bani datorate acestora.

Acuzațiile procurorilor anticorupție
Dan Ștefan Ciolcă, afaceristul care avea deja o condamnare la activ, pentru evaziune fiscală, fiind totodată inculpat în dosarul “Mafia Cerealelor”, a fost trimis în judecată pentru fraudarea fondurilor europene. În vara anului 2019 , procurorii Direcției Naționale Anticorupție Galați au dispus trimiterea în judecată a lui Ciolcă. Acesta a fost trimis în judecată, pentru a treia oară, după ce a încercat să fraudeze fondurile europene. Supranumit “capul mafiei cerealelor”, săltat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în 2016, Ciolcă Dan Ștefan a ajuns și în atenția DNA.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Ciolcă Dan Ștefan (administrator al S.C. AGROBERIN S.R.L. București) și Stanciu Denis Ciprian pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. S-a dispus trimiterea în judecată și față de S.C. AGROBERIN S.R.L. București (fostă S.C. Serodcom S.R.L. Brăila) pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (3 infracțiuni).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat cum s-au produs faptele, afacerile frauduloase fiind demarate de mai mulți ani. “În anii 2011, 2013 și 2014, inculpata S.C. Agroberin S.R.L. București (fostă S.C. Serodcom S.R.L. Brăila), prin intermediul inculpatului Ciolcă Dan Ștefan, în calitate de administrator legal al societății în anul 2011 și, ulterior, prin intermediul inculpatului Stanciu Denis Ciprian (persoană împuternicită în anii 2013 și 2014), a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) cereri anuale pentru acordarea de ajutoare financiare europene pentru lucrări agricole declarate ca fiind executate în județele Vaslui și Galați. În concret, inculpata SC Agroberin SRL București nu a exploatat agricol terenurile în suprafețele care au fost declarate la A.P.I.A. Astfel, în cursul anilor 2011-2014, pentru a obține subvenții nerambursabile, inculpații au depus la A.P.I.A. mai multe documente falsificate, obținând pe nedrept fonduri europene în sumă totală de 407.248 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal”, au stabilit procurorii DNA Galați. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor conturi bancare ce aparțineau inculpaților, până la concurența sumei menționate.
De altfel, afaceristul s-a ales în ianuarie 2018 cu o condamnare cu suspendare, pentru evaziune fiscală, într-un alt dosar instrumentat tot de DNA.

Dosarul «Mafia cerealelor»
Pe de altă parte, dosarul “Mafia Cerealelor” se află încă în curs de judecată pe rolul Tribunalului Galați. Procesul în acest dosar complex a început în luna mai 2017, inculpații fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. La data de 24 februarie 2016, procurori din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Galați și ofițeri de poliție judiciară au efectuat un număr de 39 de percheziții la domiciliile și locuințele fără forme legale ale unor persoane, precum și la sediile unor societăți comerciale din Galați, Brăila, Vrancea și municipiul București, toate acestea cu scopul destructurării grupului infracțional. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în sumă de peste 96 milioane de lei, respectiv peste 21,3 milioane de euro. Potrivit procurorilor, în perioada 2011 – 2015, cei acuzați au creat un grup infracțional, iar prin intermediul unor societăți comerciale de “tip bidon” și “tip tampon” au emis facturi și documente contabile prin care era atestată, în mod nereal, achiziționarea de mărfuri și servicii. După percheziții, 11 inculpați în dosar au ajuns în spatele gratiilor, dar apoi măsura a fost schimbată.
În urma descinderilor, procurorii DIICOT au făcut o captură impresionantă. De asemenea, au fost reținute 19 persoane, față de care anchetatorii au cerut arestarea preventivă. Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate documente contabile în alb, ștampile de la societățile comerciale utilizate în lanțul evazionist și alte bunuri care servesc la justa soluționare a cauzei. Totodată, au fost găsite și ridicate în vederea indisponibilizării sumele de 697.000 lei, 41.520 euro, 4.200 USD, 400 grame aur și un număr de 5 autoturisme de lux. Inculpații persoane fizice sunt 22 la număr, în frunte cu Ciolcă Dan-Ștefan, la care se adaugă 49 de societăți comerciale, inculpați persoane juridice.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: