23 / 06 / 2021


Stabilită în Oradea, Mariana Macovei este singura femeie care candidează la președinția Federației Române de Ciclism (VIDEO)

Orădeancă prin adopţie, Mariana Macovei, este singura femeie care candidează la preşedinţia Federaţiei Române de Ciclism. În vârstă de 37…

De redactia , in Flux de Știri Magazin , at 13/03/2021

Orădeancă prin adopţie, Mariana Macovei, este singura femeie care candidează la preşedinţia Federaţiei Române de Ciclism.

În vârstă de 37 de ani şi originară din Constanţa, Mariana Macovei s-a mutat în Bihor în urmă cu patru ani, când firma pentru care lucra ca director de marketing (Bellotto – companie producătoare de echipamente sportive) şi-a mutat sediul la Marghita. Între timp, Mariana s-a stabilit în Oradea. 

Ea a făcut parte în fiecare an din echipa de organizare a Turului Bihorului şi, după cursuri de specialitate, a arbitrat mai multe competiţii de ciclism din ţară, precum Turul Sibiului şi Turul României.

De altfel, tânăra a fost şi observator la Trofeo Matteotti, o competiţie importantă de ciclism din Italia. „Chiar dacă nu sunt ciclistă, iubesc acest sport şi, participând la mai multe competiţii, am început să descopăr care sunt punctele slabe şi punctele tari ale ciclismului românesc”, a declarat Mariana Macovei pentru BIHOREANUL.

Pentru că îşi doreşte să dezvolte ciclismul din România, aceasta s-a hotărât să candideze la preşedinţia Federaţiei Române de Ciclism.

Pentru funcţia de preşedinte s-au mai înscris fostul ciclist Alexandru Ciocan, acum comentator la mai multe competiţii de profil, Traian Goga, fost secretar general în federaţie şi Sebestyén Szabolcs, co-organizator al Turului Ţinutului Secuiesc. Alegerile vor avea loc sâmbătă, 13 martie.

Dezbaterea online a candidaţilor la alegerile Federaţiei Române de Ciclism:

 » sursa: ebihoreanul.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: