17 / 02 / 2025


SPP-ul lui Pahonțu a rămas fără bani de salarii dar își ia un perete de televizoare care costă cât o casă – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 01/11/2023

În condiţiile în care, în această toamnă, Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), instituţia care se ocupă cu paza şi protecţia demnitarilor, solicita suplimentarea bugetului cu 30 de milioane de lei de la Fondul de Rezervă al Guvernului pentru a-şi acoperi cheltuielile salariale, aceeaşi instituţie a făcut, în acelaşi timp, cumpărături interesante.

Săptămâna trecută, instituţia a achiziţionat un sistem de afişare video de tip video wall, format din nouă ecrane, pe care a dat echivalentul unei vile – 165.000 de euro. Finanţarea este asigurată de la bugetul de stat, iar contractul a ajuns la o companie IT cu care SPP a mai derulat şi alte contracte. De altfel, acţionarul majoritar al companiei care şi-a adjudecat această afacere are, la rândul său, încheiate contracte cu SPP.

Cumpărătura a fost anunţată, pe SEAP (Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice), încă din data de 6 august 2023 şi se referă la furnizarea, instalarea şi punerea în funcţiune a unui sistem de afişare video de tip video wall, chiar la sediul central al SPP, din Bulevardul Geniului, nr. 42B Bucureşti.

Pentru achiziţia respectivă, SPP a organizat o licitaţie deschisă, la care a pus la bătaie un buget estimat iniţial la 714.000 de lei fără TVA, respectiv la 849.660 de lei cu TVA inclusă (173.400 de euro), bani din fonduri bugetare, impunând ca şi criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-preţ. În acest sens, 10 procente din evaluarea ofertelor au fost reprezentate de experienţa profesională a expertului tehnic, 85 de procente de preţul ofertei, iar 5 procente de garanţia suplimentară comercială aferentă pentru produsele ofertate.

Contractul, care are un termen de implementare de patru luni, a suscitat interesul unui singur operator economic care s-a înscris la procedură, oferta depusă de către acesta fiind calificată drept admisibilă de către autoritatea contractantă. Iar, la data de 23 octombrie 2023, SPP a încheiat cu acesta contractul nr. N2885/2023, în valoare finală de 678.297 de lei fără TVA, respectiv de 807.173,43 lei cu TVA inclusă (164.729,3 euro). Ofertantul câştigător al acestei licitaţii se numeşte SC Dataware Consulting SRL.

9 display-uri de 55 inchi fiecare

Potrivit caietului de sarcini care a stat la baza achiziţiei în discuţie, SPP susţine că într-un dispecerat de securitate afişarea tuturor surselor video provenite de la diferite sisteme de tehnologie IT este „o cerinţă necesară care poate fi îndeplinită prin utilizarea unor sisteme de afişare de tip video wall, principalul avantaj al acestor sisteme reprezentându-l scalabilitatea, permiţând o realizare în etape, în concordanţă cu destinaţia sistemelor pe care le deserveşte”. Prin implementarea unui sistem de afişare video wall, SPP doreşte vizualizarea simultană sau separată a imaginilor provenite de la două staţii de tip mini-PC pe care rulează aplicaţii software pentru monitorizarea reţelelor şi de la 12 unităţi PC.

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *