12 / 12 / 2024


Soluția controversată găsită de autoritățile italiene pentru ca turiștii să poată arunca monede la Fontana di Trevi

By redactia , in Internațional , at 02/11/2024

Soluția controversată găsită de autoritățile italiene pentru ca turiștii să poată arunca monede la Fontana di Trevi
„Piscină municipală”, „Am râs când am văzut prima dată”, sunt reacții ale turiștilor după înlocuirea temporară a fântânii Trevi din Roma din cauza unor lucrări de întreținere.
Turiștii care ajung în această perioadă la Fântâna Trevi din Roma ca să arunce, conform tradiției, monede, trebuie să se mulțumească să-și arunce banii într-un mic bazin care a fost instalat special pentru a permite turiștilor să efectueze acest ritual, în timp ce monumentul este supus unor lucrări de întreținere, scrie The Guardian.
Fântâna a fost golită de apă și izolată la începutul lunii octombrie, fiind supusă unor lucrări în valoare de 300 000 de euro.
CITEȘTE ȘI: Actorul Adrian Văncică, invitat la Universitatea de Vest din Timișoara
Planul prevede, de asemenea, construirea unei pasarele care va permite vizitatorilor să privească mai îndeaproape monumentul și care va fi, de asemenea, utilizată ca o modalitate prin care autoritățile să monitorizeze fluxul de turiști înainte de introducerea unei taxe de acces de 2 euro.
„Am râs în sinea mea când am văzut prima dată”, a spus o studentă din SUA.
Inițiativa de înlocuire a fântânii a stârnit ironie pe rețelele de socializare, unii redenumind fântâna „Piscina Trevi”. Un comentator a scris: „Imaginează-ți că ai zburat 14 ore pentru a vedea fântâna Trevi și în schimb ai găsit o piscină municipală”.
Fântâna Trevi este vizitată de patru milioane de persoane în fiecare an.
Monedele aruncate în Trevi însumează aproximativ 1,5 milioane de euro în fiecare an, bani care ajung la o organizație caritabilă.
(sursa: Mediafax)

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *