Sistemul îi apără – Șefii din Poliție demiși după fuga primarului Cherecheș au fost mutați pe alte funcții
Șefii din Poliția Maramureș demiși de ministrul de Interne după ce Cătălin Cherecheș a reușit să fugă din țară folosind cartea de identitate a unei rude lucrează în continuare în sistem, fiind mutați pe alte funcții.
Cătălin Predoiu spune că situația este valabilă în tot sistemul public din cauza statutului și a regimului juridic al acestor funcții.
Iată ce a spus acesta: „Poate că merită făcută o emisiune pe acest subiect. Ce și câtă putere are un ministru să ia rapid măsuri drastice, mai puțin drastice sau uneori să nu aibă nicio putere să ia vreo măsură”. Toți șefii demiși de ministru au rămas în sistem și au fost redistribuiți pe alte funcții. Iar această problemă, a celor care nu pot fi dați afară, este generalizată în întreg sistemul public.
Fostul șef al IPJ Maramureș Mihai Gherman, criticat chiar de ministrul de Interne că și-a luat concediu în perioada în care Cătălin Cherecheș a fugit din țară, a ajuns adjunct al Poliției Județene Vaslui. Victor Ivașcu, demis din funcția de șef al Poliției de Frontieră, este acum la dispoziția Ministerului de Interne, iar doi dintre adjuncții acestuia sunt acum în Direcția de Supraveghere și Control al Trecerii Frontierei. Un fost șef al Direcției de Protecție Internă Maramureș s-a pensionat.
Horia Dumitrescu este un ziarist talentat și dedicat, cu o experiență vastă în domeniul jurnalismului, el este recunoscut pentru abilitatea sa de a analiza în profunzime subiectele și de a oferi o perspectivă echilibrată și informativă.
Comentarii