19 / 06 / 2021


Simona Halep s-a calificat în sferturile Australian Open. O va înfrunta pe Serena Williams (VIDEO)

Simona Halep a învins-o duminică pe Iga Swiatek din Polonia în optimile turneului de grand slam Australian Open, calificându-se astfel…

De redactia , in Flux de Știri Magazin , at 16/02/2021

Simona Halep a învins-o duminică pe Iga Swiatek din Polonia în optimile turneului de grand slam Australian Open, calificându-se astfel în sferturile de finală ale competiţiei. Astfel, marţi, tenismena română o va înfrunta încă o dată pe celebra Serena Williams, în sferturile de finală.

Simona Halep, numărul 2 mondial, a câştigat meciul cu poloneza Iga Swiatek (locul 17 WTA) după un meci de aproape două ore. Primul set a fost adjudecat de Swiatek (6-4), iar Simona le-a câştigat pe următoarele două 6-1, 6-4. Astfel, jucătoarea română şi-a luat revanşa după ce, în acest an, la Roland Garros, poloneza a învins-o în optimi. 

În sferturile de finală, Simona Halep va avea o misiune grea căci o va întâlni pe Serena Williams (locul 11 WTA).  Va fi primul duel Halep – Serena Williams, după ce românca a spulberat-o pe cea mai prolifică jucătoare a circuitului, în finala de la Wimbledon 2019: 6-2, 6-2, în doar 56 de minute.  

Halep şi Serena s-au întâlnit de 11 ori până acum, jucătoarea din SUA câştigând 9 dintre acele partide.

 » sursa: ebihoreanul.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: