08 / 10 / 2024


Senatori ai României, la „United4Moldova” ~ InfoPrut

By redactia , in Actualitate Internațional , at 08/11/2023

O delegație a Senatului de la București a participat în aceste zile la reuniunea „United4Moldova” organizată la Chișinău. În cadrul evenimentului au fost prezentate progresele făcute de Republica Moldova în calitate de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană.
„Republica Moldova se află pe drumul cel bun în ceea ce privește procesul de aderare la UE (…) România este pregătită să coopereze strâns cu statele membre UE și cu instituțiile europene și, desigur, cu prietenii și partenerii de la Chișinău, în vederea atingerii acestui obiectiv strategic vital pentru Republica Moldova”, a subliniat Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României.
În context, acesta a anunțat că Parlamentul României va adopta, cât de curând, o declarație de susținere a începerii negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
La finalul reuniunii, reprezentanții statelor membre și ai celor candidate la aderare, prezenți la summitul „United4Moldova”, și-au exprimat susținerea unanimă pentru o decizie a Consiliului European de începere a negocierilor de aderare pentru Republica Moldova, adoptând o rezoluție în care Republica Moldova a reconfirmat aspirațiile sale și dedicarea în hotărârea de a deveni membru al UE.
Delegația din România a fost formată din senatorii Titus Corlățean – președintele Comisiei pentru politică externă, Vasile Dîncu – președintele Comisiei pentru afaceri europene și Ion Prioteasa – membru al Comisiei pentru politică externă.
La reuniune, parte a eforturilor parlamentare de susținere a procesului de preaderare la UE a Republicii Moldova, desfășurată în prezența președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, au participat președinții comisiilor de afaceri europene, respectiv politică externă din statele membre ale Uniunii Europene și ale altor state candidate la integrarea în UE precum Georgia și Ucraina.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *