20 / 09 / 2021


Sejur inedit: Compania lui Elon Musk trimite turişti 3 zile în spaţiu

Compania fondată de Elon Musk, SpaceX, va lansa miercuri prima sa misiune de turism spaţial şi cea mai ambiţioasă de până acum,…

De redactia , in Flux de Știri Magazin , at 14/09/2021

Compania fondată de Elon Musk, SpaceX, va lansa miercuri prima sa misiune de turism spaţial şi cea mai ambiţioasă de până acum, deoarece cei patru civili nu vor ajunge doar câteva minute la 100 km altitudine, ci vor petrece trei zile pe orbita terestră, la viteza de 28.000 km/h, informează Hotnews.ro.

Misiunea Inspiration4 va duce pentru prima oară civili pe orbită, unde ajung în mod normal astronauţi profesionişti.

Richard Branson şi Jeff Bezos au făcut doar zboruri suborbitale, însă SpaceX va executa un zbor orbital de trei zile, ceea ce necesită o rachetă puternică şi mult mai multă energie, arată Hotnews.ro. 

La bordul navei spaţiale Crew Dragon vor fi patru persoane, printre care şi miliardarul american Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani. Nu se ştie cât a plătit, dar informaţiile apărute vorbesc despre mai mult de 50 milioane dolari.

Jared Isaacman este şef al unei companii de plăţi electronice numită Shift4 Payments. El face acţiuni caritabile şi pentru a strânge fonduri pentru St. Jude Children’s Research Hospital din Memphis, Tennessee. 

La bord vor mai fi trei oameni obişnuiţi: Hayley Arceneaux, asistentă la St. Jude’s Children’s Research Hospital, Sian Proctor, profesor în ştiinţele pământului, respectiv Chris Sembroski, inginer.

SpaceX a dus în ultimii ani zece astronauţi NASA către Staţia Spaţială Internaţională, dar acum este prima oară când pe orbită ajung patru civili şi este vorba despre o misiune de trei zile, nu una de câteva minute de imponderabilitate suborbitală, cum a fost în cazurile Branson şi Bezos.

 » sursa: ebihoreanul.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: