Șeful Transgaz, atac la Comisia Europeană – 60m.ro
Ion Sterian, directorul general al companiei de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a reproșat public Comisiei Europene faptul că operatorului român i-a fost refuzată solicitarea de finanțare din Fondul de Modernizare al UE pentru proiecte de construire de conducte în valoare totală de peste jumătate de miliard de euro, transmite Profit.ro.
″N-am înțeles de ce Comisia Europeană nu a aprobat la finanțare din Fondul de Modernizare proiectele depuse de Transgaz. Unele din aceste proiecte privesc construirea infrastructurii necesare viitoarelor centralele pe gaze în ciclu combinat cu posibilitate de utilizare a hidrogenului de la Turceni și Ișalnița ale Complexului Energetic Oltenia. Licitațiile sunt în curs pentru aceste conducte, dar nu avem bani. Ne străduim să găsim să luăm împrumuturi de la diferite bănci și instituții financiare.Asta pentru că proiectele noastre nu au fost aprobate la finanțare. Mă întreb de ce și nu mă întreb numai eu, ci și alți factori de decizie din România. În cele din urmă, vom găsi banii necesari și vom construi conductele, însă ar fi fost bine să putem lua finanțare din Fondul de Modernizare. Asta pentru că România a pierdut mult când am scos din funcțiune termocentralele pe cărbune″, a declarat Sterian.
Ulterior, într-o discuție cu presa, șeful Transgaz a precizat că operatorului i-a fost aprobată din Fondul de Modernizare doar o finanțare de 6,8 milioane euro pentru proiectul conductei ce va alimenta viitoarea centrală pe gaze de la Mintia. Pentru conducta Tuzla-Podișor, compania primise deja o parte din finanțare la sesiunea anterioară de depunere de proiecte.
Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Comentarii