22 / 06 / 2024


Șeful OMS solicită Chinei acces complet la informații pentru a stabili originile COVID

By redactia , in Internațional , at 28/10/2023

Șeful OMS solicită Chinei acces complet la informații pentru a stabili originile COVID.
Șeful OMS forțează China pentru a obține „acces complet” la informații, astfel încât să poată determina originile COVID, anunță Financial Times, potrivit Reuters.
Șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut Beijingului să ofere mai multe informații despre originile COVID-19. De asemenea, OMS este gata să trimită o echipă în China pentru a face noi verificări.
CITEȘTE ȘI: Accident cu trei mașini în Bihor, trafic îngreunat
„Presăm China pentru a oferi acces complet și solicităm țărilor să ridice problema în timpul reuniunilor lor bilaterale, pentru a îndemna Beijingul să coopereze”, a declarat, pentru Financial Times, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Comentariile șefului OMS vin în condițiile în care autoritățile medicale și companiile farmaceutice din întreaga lume au început să actualizeze vaccinurile pentru a combate variantele noi de coronavirus.
Ghebreyesus a presat mult timp China pentru a afla toate informațiile despre originile COVID-19, spunând că toate ipotezele rămân pe masă până când acest lucru se va întâmpla.
Virusul a fost identificat pentru prima dată în orașul chinez Wuhan în decembrie 2019. Suspiciunea este că virusul a apărut într-o piață de animale vii înainte de a scăpa de sub control și de a se răspândi în toată lumea.
(sursa: Mediafax)

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *