12 / 12 / 2024


Șeful diplomației de la Chișinău, mesaj de mulțumire pentru România

By redactia , in Actualitate Internațional , at 09/11/2023

Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a avut o discuție cu Luminița Odobescu, omologul său de la București, în contextul publicării Raportului de Extindere al UE. 
Astfel, șeful diplomației de la Chișinău și-a exprimat recunoștința față de sprijinul continuu al României în parcursul european al Republicii Moldova.
„Momentul semnificativ de ieri, când Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova, a fost posibil inclusiv datorită susținerii constante a României”, a subliniat Nicu Popescu, în cadrul discuției telefonice.
De asemenea, ministrul de Externe de la Chișinău a mulțumit partenerilor de la București și pentru asistența acordată în cazul evacuării cetățenilor Republicii Moldova din Fâșia Gaza.
„De asemenea, datorită partenerilor noștri din România, care au pus la dispoziție o aeronavă pe direcția Cairo – București, am reușit să evacuăm în siguranță 36 de cetățeni ai R. Moldova din Fâșia Gaza, care au ajuns astăzi acasă. În această situație dificilă, România a demonstrat din nou solidaritatea față de Republica Moldova”, a mai punctat Nicu Popescu.
Menționăm că, miercuri, 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova, Ucraina și Bosnia și Herțegovina, precum și acordarea statutului de stat candidat Georgiei.
La scurt timp, Ministerul de Externe al României a salutat publicarea de către Comisia European a Pachetului anual privind Extinderea Uniunii Europene, care include în premieră și rapoartele de evaluare pentru Ucraina, Republica Moldova și Georgia. Totodată, diplomația de la București și-a exprimat satisfacția față de recomandarea Comisiei Europene privind deschiderea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *