Sebastian Suciu (AUR): România pune între paranteze interesul fermierului român. PSD, PNL, USR și UDMR s-au transformat, pe rând, în niște apologeți ai agriculturii ucrainene – 60m.ro
Într-o declarație politică, deputatul AUR Sebastian Suciu trage un semnal de alarmă cu privire la situația agriculturii din România: România pune între paranteze interesul fermierului român, care este afectat în mod direct de acțiunile de-a dreptul samavolnice ale Guvernului Ciolacu.
Sebastian Suciu a subliniat că această problemă s-a acutizat din cauza faptului că actualii guvernanți au acordat prioritate grânelor și altor produse venite din Ucraina, în timp ce au tratat cu superficialitate dificultățile pe care le întâmpină fermierii români, în contextul crizei energetice și a războiului din vecinătate.
„În ultimii 3 ani, ca într-un dans cinic și sfidător, PSD, PNL, USR și UDMR s-au transformat, pe rând, în niște apologeți ai agriculturii ucrainene. L-am auzit pe președintele Iohannis cum și-a impus benevol, zice el, să salveze agricultura statului ucrainean.
Preocuparea acestor personaje pentru a proteja interesele altui stat, se poate încadra într-o oarecare măsură, la acea situație în care aceștia au dat mână, tangențial, cu trădarea interesului național. Mai mult, încălcarea acelui agreement dintre președintele Zelenski și premierul Ciolacu prin care piața românească se deschide controlat pentru produsele românești, într-o contrapartidă cu recunoașterea statutului limbii române în Ucraina, nu a adus nicio sancționare sau măsură din partea autorităților române”, a afirmat Suciu.
Deputatul AUR a mai spus că, deocamdată, s-a instaurat o concurență neloială, care „nu este nimic altceva decât o birocratizare a procesului de import precedent, în dorința acestora de a se preface ca într-adevăr îi interesează soarta agriculturii românești. Așa cum am anticipat, din păcate, unul din exemple deja îl putem identifica: este vorba de Fabrica de zahăr BOD S.A, cu o tradiție începând cu anul 1889, care în prezent folosește materie primă din Ucraina la un preț mult mai mic”.
În încheiere, Sebastian Suciu a reiterat faptul că AUR este singurul partid care își menține angajamentul ferm față de apărarea fermierului român, partid care, prin programul de guvernare, e angajează să crească nivelul de producție și de prelucrare a materiei prime.
Comentarii