27 / 07 / 2021


Science Report Cercetătorii au confirmat faimoasa teorie a lui Stephen Hawking despre găurile negre

Una dintre cele mai faimoase teoreme ale fizicianului Stephen Hawking a fost demonstrată cu ajutorul undelor gravitaționale provocate de unirea…

De Octavian Marius , in Flux de Știri Magazin , at 22/06/2021

Una dintre cele mai faimoase teoreme ale fizicianului Stephen Hawking a fost demonstrată cu ajutorul undelor gravitaționale provocate de unirea a două găuri negre îndepărtate, relatează Live Science.

Teorema găurilor negre, pe care Hawking a formulat-o în 1971 pornind de la teoria relativității generale a lui Albert Einstein, afirmă că este imposibil ca suprafața unei găuri negre să se micșoreze de-a lungul timpului.

Această regulă reprezintă interes pentru fizicieni deoarece este strâns apropiată de o altă regulă legată de scurgerea timpului într-o singură direcție: a doua lege a termodinamicii care afirmă că entropia, sau dezordinea, unui sistem închis trebuie să crească mereu.

Întrucât entropia unei găuri negre este proporțională cu suprafața acesteia, ambele trebuie să crească mereu.

Potrivit noului studiu, confirmarea de către cercetători a legii privind suprafața pare să sugereze că proprietățile găurilor negre oferă indicii importante cu privire la legile ascunse care guvernează universul.


FOTO: Ramond Andrada 3Dciencia / Sciencephoto / Profimedia Images

„Paralelă interesantă”

În mod bizar, legea privind suprafața pare să contrazică o altă teoremă faimoasă a lui Hawking care a fost dovedită: că găurile negre se evaporă de-a lungul unor perioade imense de timp. Elucidarea motivului acestei contradicții ar putea dezvălui noi legi ale fizicii.

„Suprafața unei găuri negre nu poate fi redusă, care este ca al doilea principiu al termodinamicii. Ea are de asemenea o conservare a masei întrucât nu o poți reduce, așadar asta este analogic conservării energiei”, afirmă Maximiliano Isi, astrofizician la Massachusetts Institute of Technology (MIT) și autor principal al studiului.

„Inițial oamenii se gândeau ‘Wow, asta este o paralelă interesantă’ dar ne-am dat seama rapid că este ceva fundamental.

 » sursa: hotnews.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: