Scandal de spionaj la Kiev: Dispozitiv de ascultate, găsit într-un birou al comandatului-șef al armatei – 60m.ro
Un dispozitiv de ascultare a fost descoperit într-unul dintre viitoarele birouri ale comandantului-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, au anunţat duminică serviciile de securitate de la Kiev, precizând totodată că dispozitivul „nu era operaţional”, relatează AFP și Agerpres.
„Echipamentul nu a fost găsit direct în biroul lui Valeri Zalujnîi, ci într-unul dintre spaţiile pe care acesta le-ar putea folosi în viitor pentru munca sa”, au explicat serviciile ucrainene pe Telegram.
A fost deschisă o anchetă pentru „utilizare ilegală a mijloacelor tehnice speciale cu scopul de a obţine informaţii”, au adăugat acestea fără a oferi indicii cu privire la originea dispozitivului de ascultare.
„Aparatul găsit nu era funcţional. Nu au fost găsite dispozitive de stocare a datelor sau de transmisie audio la distanţă. Acest dispozitiv tehnic va fi trimis spre examinare”, au mai indicat serviciile ucrainene.
În calitate de comandant-şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi decide asupra cursului general al operaţiunilor de pe front, sub autoritatea preşedintelui Volodimir Zelenski.
Presa ucraineană şi străină au raportat în ultimele luni tensiuni crescânde între Zelenski şi Zalujnîi, pe fondul eşecului contraofensivei de vară a forţelor Kievului şi al prăbuşirii sprijinului occidental.
Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 şi controlează acum aproape o cincime din teritoriul acestei ţări, reaminteşte AFP.
Comentarii