26 / 05 / 2024


Rusia, un nou atac furibund la adresa autorităților R. Moldova

By redactia , in Actualitate Internațional , at 03/11/2023

Moscova a lansat din nou o serie de atacuri furibunde la adresa autoritățile de la Chișinău, insinuând că președintele pro-european Maia Sandu ar fi „o rușine” pentru Republica Moldova. 
Potrivit purtătorului de cuvânt al diplomației ruse, Chișinăul încearcă să distragă atenția de la propriile eșecuri înaintea alegerilor locale prin pretinse amenințării ce ar veni din partea Moscovei.
„Noi urmărim situația din R. Moldova în preajma alegerilor locale. (…) Autoritățile centrale (din R. Moldova – n.red) participă foarte activ în acest proces, dar așa cum vor ele. Principalul slogan invocat de autoritățile R. Moldova este pericolul rusesc, care nu există. Acestea continuă să elimine orice manifestare de disidență și desfășoară represiuni împotriva oponenților politici”, a mai acuzat Maria Zaharova.
În acest context, reprezentanta Ministerului de Externe de la Moscova a criticat și decizia autorităților de la Chișinău de a suspenda licența de emisie a șase posturi de televiziune din Republica Moldova pe motiv că acestea ar reprezenta interese străine.
„Președintele R. Moldova este cetățean al României, iar canalele rusești promovează interese străine? Unde e logica? Cetățeana României, fiind conducătorul R. Moldova, a redenumit limba moldovenească în română. Și voi mai considerați că posturile rusești „promovează interese străine? Așa ceva nu poate fi…”, a spus Zaharova în cadrul unui briefing.
De asemenea, purtătorului de cuvânt al diplomației ruse s-a arătat nemulțumită și de decizia Chișinăului de a bloca site-uri rusești, pe care a calificat-o drept „un alt atac la adresa mass-mediei independente și a libertății de exprimare”. 
Reprezentanta diplomației ruse a acuzat Chișinăul din nou de „rusofobie” și „marginalizarea limbii ruse”, insinuând că aceste acțiuni „s-au intensificat după ce Republica Moldova a devenit stat candidat la UE”.
Mai mult, purtătorului de cuvânt al MAE de la Moscova a lansat atacuri directe la adresa președintelui Republicii Moldova.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *