02 / 12 / 2024


Rusia, obligată din nou de CtEDO să achite despăgubiri pentru încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană

By redactia , in Actualitate Internațional , at 21/02/2024

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a emis hotărârea pe cazul Lypovchenko și Halabudenco versus Republica Moldova și Federația Rusă. CtEDO a respins argumentele Rusiei privind eficiența „sistemului judiciar” din regiunea transnistreană și a obligat statul rus să achite despăgubiri în valoare de peste 36000 de euro.
Aceasta este prima hotărâre a CtEDO referitoare la încălcarea drepturilor omului în regiunea separatistă transnistreană de la începutul războiului în Ucraina.
„Curtea a subliniat că Federația Rusă, prin exercitarea constantă a controlului efectiv asupra regiunii transnistrene prin sprijinul politic, economic și militar oferit autorităților separatiste, își asumă responsabilitatea pentru abuzurile grave ale drepturilor omului comise în regiune. Aceste abuzuri grave evidențiază lipsa de reparații disponibile pentru reclamanți și demonstrează necesitatea unei acțiuni urgente pentru a pune capăt impunității Federației Ruse”, se arată într-un comunicat al Asociației Promo-LEX.
Potrivit sursei citate, în fața Curții, reclamantul Lypovcenko a invocat violarea dreptului de a nu fi supus torturii, dreptului la libertate, dreptului la o justiție echitabilă, dreptului la un remediu efectiv și a dreptului de a sesiza CtEDO. Prin urmare, Curtea a recunoscut violarea acestor prevederi și a dispus ca Guvernul de la Moscova să plătească reclamantului suma de 26 000 de euro drept prejudiciu moral și suma de 4000 de euro pentru costuri și cheltuieli legate de reprezentare și asistență juridică furnizate de avocații Asociației Promo-LEX în procedura din fața Curții.
De cealaltă parte, plângerile lui Oleg Halabudenco au fost legate de interferența cu activitățile sale profesionale, confiscarea proprietății și restricțiile impuse asupra libertății sale de circulație, precum și de lipsa unui remediu efectiv pentru aceste încălcări. În concluzie, Curtea a recunoscut violarea acestor drepturi și a dispus ca Guvernul Federației Rusă să plătească reclamantului suma de 6500 de euro drept prejudiciu moral.
Alexandru Postica, avocat al Promo-LEX implicat în acest caz,

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *