11 / 09 / 2024


România, în raportul de activitate al Ministerului de Externe de la Chișinău

By redactia , in Actualitate Internațional , at 28/12/2023

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova a publicat joi, 28 decembrie, raportul de activitate pentru anul 2023. 
Al doilea capitol din acest document, care se află imediat după cel privind aderarea la Uniunea Europeană, este dedicat relațiilor dintre Republica Moldova și România.
„România a fost, este și va fi cel mai important prieten, aliat și partener al Republicii Moldova,
inclusiv în procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, susține diplomația de la Chișinău.
Ministerul de Externe a amintit în acest context și despre adoptarea proiectului de lege privind înlocuirea termenului „limba moldovenească” cu „limba română” în toate actele normative ale R. Moldova, inclusiv în Constituție.
De asemenea, în document se subliniază și faptul că România și Republica Moldova au salutat „decizia Ucrainei de a recunoaște limba română ca limbă oficială pentru comunicarea cu minoritatea etnică română”, o hotărâre rezultată dintr-un efort comun al celor două state.
Potrivit sursei citate, România acordă asistență multidimensională Republicii Moldova, cu accent pe avansarea procesului de integrare europeană, dar și prin intermediul proiectelor de infrastructură comune
„Din 15 aprilie 2023, autoritățile de frontieră și vamale din Republica Moldova și România implementează controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România. La 9 mai 2023, la Chișinău au fost semnate trei acorduri bilaterale care prevăd reconstruirea și reabilitarea podurilor transfrontaliere peste râul Prut: Leușeni (MD) – Albița (RO), Cahul (MD) – Oancea (RO) și Sculeni (MD) – Sculeni (RO). Lucrările vor fi finanțate de Guvernul României până la finele anului 2027 și sunt parte a Strategiei naționale „Moldova Europeană 2030” se arată în raportul anual al MAEIE din R. Moldova.
De asemenea, în anul 2023, a fost debursată parțial tranșa I (circa 10 milioane de euro) din asistența nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro pentru proiecte în educație și infrastructură.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *