04 / 08 / 2021


Români din Cernăuți: Cât de puțini nu am rămâne, limba noastră română nu o să se usuce ~ InfoPrut

Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din suburbia Roşa a oraşului Cernăuţi a devenit un simbol al limbii şi culturii…

De redactia , in Magazin , at 24/11/2020

Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din suburbia Roşa a oraşului Cernăuţi a devenit un simbol al limbii şi culturii româneşti. Deşi influenţa limbii ucrainene în regiune este tot mai puternică, slujbele se desfăşoară doar în limba română, notează TVR Moldova.

Sâmbătă, în Roşa, a fost mare sărbătoare, enoriaşii au marcat 120 de ani de la înfiinţarea bisericii.
„Unde n-aş fi în lume, când mă întorc aici simt o atmosferă deosebită. Este biserica noastră, biserica părinţilor şi a bunicilor. Aici am fost cununaţi, botezaţi”, a declarat într-o română curată, Galina Timcu, una dintre localnice.
Biserica a fost sfinţită în 1900 după o trudă de 30 de ani. Ea poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
„Sunt cantor bisericesc la Roşa deja de 24 de ani. Slujbele se fac în limba română şi mai departe are să fie aşa. Cât de puțini nu am rămâne, limba noastră română nu o să se usuce. Este un izvor care va curge veşnic”, a subliniat cantorul bisericii Iulian Cerchez.
„Să vedem aceste lucruri ale strămoşilor, a moşilor noştri care s-au stăruit şi au zidit această biserică. Este o biserică foarte frumoasă, foarte împodobită. Ne stăruim şi noi s-o împodobim, s-o înfrumuseţăm, pentru că ea este locul unde noi venim şi ne hrănim duhovniceşte”, a mai spus parohul Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Ioan Blaga.
Vremea şi-a pus amprenta pe clădirea biserici. La 120 de ani de la sfinţire, localnicii au făcut donaţii şi acum au loc lucrări de restaurare a edificiului.
„Ne stăruim să cinstim limba noastră, poporul nostru românesc, credinţa. Dumnezeu să aibă grijă de toţi românii”, a menționat localnica Stela Acostachioaie.
Tot în Roşa este şi cea mai veche şcoală românească din Cernăuţi. Anul aceasta a împlinit 200 de ani de la înfiinţare.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: