Republica Moldova și România, cooperare în domeniul sportului
Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Sport din România vor semna în curând un protocol privind cooperarea în domeniul sportului.
În acest sens, Guvernul de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor asupra acestui document.
Protocolul prevede ca Republica Moldova și România să desfășoare schimb de experiență și bune practici privind promovarea politicilor în domeniul sportului și să organizeze evenimente sportive comune.
Documentul mai are ca obiectiv cooperarea în ceea ce ține de sponsorizarea activităților sportive, promovarea femeilor în sport și altele.
De asemenea, se va pune accent și pe stimularea mobilității sportive între părți, prin implementarea proiectelor comune.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii