Republica Moldova, membră a Uniunii Mondiale de Folclor
Republica Moldova a aderat la Uniunea Mondială de Folclor (I.G.F). O decizie în acest sens a fost adoptată recent la ședința Biroului Executiv al organizației, desfășurată în Italia.
Evenimentul a întrunit reprezentanți din Italia, Franța, Croația, Turcia, România și Israel, care au votat unanim pentru aderarea Republicii Moldova la I.G.F.
„Această realizare este una semnificativă și reprezintă o poartă deschisă pentru promovarea tradițiilor și obiceiurilor noastre populare, a interpreților vocali și instrumentiști, ansamblurilor folclorice, grupurilor de dansatori – la nivel mondial. Totodată, prin colaborarea cu I.G.F., vom putea interacționa cu alte culturi la noi acasă, având unele oportunități atunci când vom invita artiști din alte țări la evenimentele culturale desfășurate pe teritoriul R. Moldova”, a declarat Silvia Zagoreanu, reprezentanta Republicii Moldova la această reuniune.
Uniunea Mondială de Folclor (I.G.F.) a fost fondată în anul 1949. În ultimii 12 ani, aceasta este condusă de prof. dr. Dorel Cosma, jurnalist, scriitor, director de televiziune, realizator de emisiuni folclorice.
Festivalurile de folclor sub egida Uniunii Mondiale de Folclor se desfășoară în peste 50 de state, membre ale organizației. Unul dintre acestea este și Festivalul-Concurs Internațional de Folclor „Rozmarin în colțu’ mesii”, din Satu Mare, care va avea loc în perioada 24 – 26 noiembrie 2023.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii