01 / 08 / 2021


RECHIZITORIUL Părintelui Ghelasie, cu moarte suspectă. Mesaj către conducătorii-antihriști: Ați răspândit URA de la cel mai înalt nivel. Acum se aleg apele. Cei buni se vor face și mai buni, cei răi se vor face și mai răi. OPRIȚI-VĂ! VĂ LUPTAȚI CU HRISTOS

Printre cele mai tulburătoare predici ale Părintelui Arhimandrit Ghelasie Țepeș, trecut la Domnul în condiții suspecte, care sunt acum investigate,…

De redactia , in Flux de Știri Recomandare , at 23/11/2020

Printre cele mai tulburătoare predici ale Părintelui Arhimandrit Ghelasie Țepeș, trecut la Domnul în condiții suspecte, care sunt acum investigate, este și cea din 29 martie, la scurtă vreme după intrarea României în Stare de Urgență și închiderea bisericilor. Din informațiile parvenite redacțiilor, Părintele Ghelasie a fost tratat de COVID cu medicamente foarte puternice deși testul făcut a fost NEGATIV. Medicii din Târgu Mureș care au declarat decesul Părintelui de 58 de ani sunt acum anchetați de poliție.

Părintele Ghelasie a fost printre primele voci care au ridicat glasul împotriva restricțiilor impuse bisericii, prin interzicerea Sfintei Împărtășanii. Adresându-se conducătorilor politici, care, conform Părintelui, instigau la ură de la cel mai înalt nivel, Arhimandritul le spune: „Opriți-vă! Cereți iertare lui Dumnezeu! Nu știu dacă vă numiți creștini. Eu am spus aici că mulți sunt CRETINI. Domnilor conducători, strigați de câte ori ieșiți pe televiziuni ”Am greșit! Ne-am lepădat de Hristos! Nu credem în El”. Spuneți cu glasurile voastre să vă ierte Dumnezeu!” 

„Auziți ce zice Hristos și auziți ce zic cei fără de Dumnezeu: ”nu vă apropiați că vă umpleți de boală”. Voi credeți în cine vreți, eu zic să-L credeți pe Hristos.  Hristos strigă de 2000 de ani, de 2000 de ani I se varsă Sângele și frânge Trupul. Ferice de voi care L-ați primit cu credință pentru că nu se va depărta de voi.

Acum vreau să transmit conducătorilor țării: cu câteva săptămâni în urmă băgau ură în poporul român, de acolo, de la cel mai înalt nivel. Ură, ură, dușmănie. Opriți-vă! Să nu credeți că a uitat poporul român! Poporul român nu-i plin de ură, are Biserică, are Dumnezeu. Opriți-vă! Cereți iertare lui Dumnezeu! Nu știu dacă vă numiți creștini. Eu am spus aici că mulți sunt CRETINI. Vedeți că luptați cu Cineva dar nu știți cu cine. Vă spun eu cu cine: cu Iisus Hristos. Domnilor conducători, strigați de câte ori ieșiți pe televiziuni ”Am greșit! Ne-am lepădat de Hristos! Nu credem în El”. Spuneți cu glasurile voastre să vă ierte Dumnezeu. 

Acum mă adresez celor fără de Dumnezeu: vă veți întoarce la Dumnezeu, dar nu cum vreți voi, ci vum va voi Hristos. O să vedeți cum o să plângeți. O să vedeți cât de neputincioși sunteți.

Acum mă adresez doctorilor, celor din spitale: întoarceți-vă la Dumnezeu! Printre voi sunt mulți atei.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: