R. Moldova suspendă Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa
Republica Moldova a suspendat Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa (FACE).
Parlamentul de la Chișinău a votat vineri, 12 martie, în lectură finală, un proiect de lege în acest sens.
„Necesitatea suspendării Tratatului cu privire la forțele armate convenționale în Europa rezidă din două motive. În 2023, Federația Rusă s-a retras oficial din Tratat, fără a-și onora angajamentul de retragere a trupelor sale din Republica Moldova și Georgia. Un alt motiv al suspendării Tratatului este agresiunea militară a Federației Ruse asupra Ucrainei, țară care, la fel, este membră a Tratatului. În aceste condiții, Ministerul Apărării consideră inutilă continuarea punerii în aplicare a Tratatului”, au informat autoritățile de la Chișinău.
Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa a intrat în vigoare în 1992 și impune restricții în ceea ce privește echipamentul militar din Europa și prezența forțelor armate în anumite regiuni sau la granițele dintre state.
În anul 1999, 30 de state au semnat Acordul privind adaptarea Tratatului, care a vizat angajamentul Rusiei de a-și retrage trupele din Republica Moldova și din Georgia. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, Republica Moldova a refuzat să demareze procesul de ratificare a Acordului.
Menționăm că, până în prezent, 21 de state au anunțat suspendarea Tratatului FACE.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii