17 / 02 / 2025


Purtătorul de cuvânt al MAE îi răspunde Mariei Zaharova: Nu există „limba moldovenească” – 60m.ro

By editor , in Actualitate , at 05/11/2023

Purtătorul de cuvânt al MAE Radu Filip i-a răspuns sâmbătă purtătoarei de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova, care s-a referit la ”redenumirea” limbii molodoveneşti limba română, precizându-i acesteia că principele Dimitrie Cantemir a afirmat cu secole în urmă că Ţara Românească şi Moldova au aceeaşi limbă şi că nu există „limba moldovenească”, sugerând totodată că Zaharova se numără printre cei cei care ”refuză realitatea şi nu cunosc istoria”.

”O scurtă reamintire pentru cei care refuză realitatea şi nu cunosc istoria: principele Dimitrie Cantemir a afirmat cu secole în urmă că Ţara Românească şi Moldova au aceeaşi limbă. Nu există „limba moldovenească”, doar română”, a scris pe contul său de pe reţeaua socială X, purtătorul de cuvânt al MAE.

El a răspuns astfel afirmaţiilor făcute de purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova care sa referit la ”redenumirea” limbii moloveneşti limba română.

În martie, după ce Parlamentul de la Chişinău a adoptat legea care prevede înlocuirea „limbii moldoveneşti” în legislaţia naţională cu „limba română”, Zaharova a susţinut că „limba moldovenească” ar fi un simbol de autoidentificare a locuitorilor Republicii Moldova. În context, oficialul rus se întreba a cui este acum Basarabia.


Photo of Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

 » Citeste toata stirea aici

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *