PSD și Ciolacu sunt principalii beneficiari ai scandalului creat de Șoșoacă în Parlament / Opinii – Gazetarii.ro – Stiri și Analize din România. Informații de Încredere
Parlamentul României ne-a oferit, din nou, o mostră a ceea ce înseamnă „aleșii neamului”. Adică, cetățeni care, în urma promisiunilor electorale (cele mai multe populiste și propagandistice!), au ales să acorde încredere unui partid politic sau altuia, unui om politic sau altuia, cu speranța că odată ajunși în Parlament își vor duce la îndeplinire promisiunile. Dar, și cu încrederea că interesele legitime ale cetățenilor vor fi apărate. În același timp, în limbajul politicienilor auzim, adesea, celebra frază „mă lupt…”. Ei bine, singurul adevăr incontestabil este că ei, parlamentarii, chiar „se luptă…”. La propriu.
Revenind, așa-numita dezbatere pe proiectul de buget aferent anului 2024 ne-a demonstrat faptul că nu există o dezbatere, în adevăratul sens al cuvântului, ci o luptă. Un fel de circ grotesc. Am văzut modul în care senatoarea Șoșoacă s-a luptat cu deputatul Simion. Acuze, injurii, agresiuni verbale, un fel de mahalagism fără nicio legătură cu subiectul ședinței din Parlament. Adică, bugetul pe anul 2024 care pare să nu aibă nicio legătură cu realitățile economice.
Circ pentru români…
În mod evident, comportamentul senatoarei Șoșoacă nu mai reprezintă o noutate. Încă de la începutul mandatului ne-a obișnuit cu acest stil „smuls” de comunicare, în care, de cele mai multe ori, printr-un debit verbal greu de egalat, amestecă mere cu pere, fără a atinge fondul problemei. În cazul dezbaterii legii bugetului pe anul 2024, fondul problemei, din punctul meu de vedere, ar fi fost amendamentele pe care senatoarea Șoșoacă le-a depus (evident, dacă acest lucru s-a întâmplat!). Nu am auzit nimic despre amendamentele depuse de senatoarea Șoșoacă. Nimic. În schimb, am auzit urlete și strigături. Un fel de nuntă cu lăutari și chiuituri de tip mahala. De cealaltă parte deputatul Simion a reacționat. Greșit din punctul meu de vedere pentru că imaginea cu telefonul care zboară din mâna senatoarei Șoșoacă se va rostogoli multă vreme. Iar, senatoarea Șoșoacă va exploata acest video cu scopul de a convinge că deputatul Simion este un tip violent, cu comportamente reprobabile, reîncălzind, astfel, și cazul violului de la școala de vară AUR.
Arena luptelor parlamentare…
Însă, în Parlament este despre dezbatere. Adică, despre modul în care opoziția reușește (sau nu!) să demonstreze că puterea este incompetentă, că nu are soluții și tot jocul aferent. În Parlament nu ar trebui să fie despre „luptă”. Și, pentru că tot am pomenit subiectul „luptei” trebuie adus în discuție și lupta lui Sebastian Ghiță cu reprezentantul USR. Pe scurt, dezbaterea legii bugetului a însemnat circ și pâine pentru cetățeni.
Dar, a mai însemnat ceva: discreditarea lui George Simion de către senatoarea Șoșoacă. Cred că scenariul este următorul: una din cea mai sigură metodă de a-l „elimina” pe George Simion dintr-o posibilă candidatură la prezidențiale și de a limita trendul ascendent al AUR-ului este zona penală.
Comentarii