Protest masiv în fața guvernului din cauza Legii pensiilor – 60m.ro
Confederaţia Sindicală Naţională Meridian organizează joi, în intervalul orar 10:00 – 13:30, un miting de protest în faţa Guvernului, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de Legea privind sistemul public de pensii şi Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
Protestul este autorizat pentru aproximativ 5.000 de participanţi din întreaga ţară.
„Protestatarii vor reprezenta lucrătorii din structura confederaţiei, silvicultori, ceferişti, poliţişti locali şi poliţişti naţionali, militari în rezervă şi personal contractual, funcţionari publici din MApN, mineri, funcţionari publici, agricultori, personal nemedical şi medical, personal aeroportuar, personal nedidactic etc.”, explică reprezentanţii CNS Meridian, într-o postare pe pagina de Facebook.
Principala nemulţumire a organizaţiilor sindicale este legată de Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii adoptat de Guvernul României în şedinţa din 9 noiembrie 2023 şi adoptat de Senat în 14 noiembrie 2023, care, „în mod surprinzător abrogă în mod expres, drepturi în vigoare prevăzute în statutele profesionale ale silvicultorilor, ceferiştilor şi a altor categorii de personal, în ceea ce priveşte condiţiile de pensionare”.
„Drepturile lucrătorilor stabilite prin Lege privind încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite şi speciale nu trebuie să fie abrogate!”, susţin sindicaliştii.
Potrivit reprezentanţilor Meridian, prin proiectul legislativ promovat „pe repede înainte”, nu se rezolvă problema inechităţilor din sistemul de pensii şi nici întârzierile cronice la aplicarea unor legi importante pentru militarii în rezervă, poliţiştii locali, etc.
„Nerespectarea şi neaplicarea legilor care trebuiau să îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi de muncă ale salariaţilor şi pensionarilor, preţurile mari şi inflaţia, lipsa de predictibilitate legislativă pe termen lung şi deciziile contradictorii din ultima perioadă zdruncină încrederea românilor în statul de drept şi se pierde orice speranţă de progres social, dreptate şi şi restabilire a justiţiei sociale în România – stat membru al Uniunii Europene”, au precizat sindicaliştii.
Astfel, joi, 16 noiembrie 2023, între orele 10:00 şi 13:00, în Piaţa Victoriei participanţii la miting „vor să reamintească Guvernului României cât de importante sunt pentru ei aceste revendicări şi cer în faţa Guvernului României să fie ascultaţi cu mai puţină indiferenţă şi cu mai multă responsabilitate”.
Reprezentanţii Meridian au explicat că decizia organizării mitingului a venit după ce proiectul de lege privind sistemul public de pensii a fost publicat în consultare publică.
„Proiectul de lege a pensiilor a fost publicat în procedura de transparenţă publică, la data de 1 noiembrie 2023 şi aceasta a contribuit la decizia rapidă pentru miting datorită intenţiei adoptării pe repede înainte până la 20 noiembrie 2023. Pe 1 noiembrie 2023 a fost disponibil textul proiectului de lege a pensiilor şi în aceeaşi zi s-a făcut solicitarea de autorizare a mitingului după ce organizaţiile din structura Confederaţiei au analizat în legea în regim de urgenţă”,
Comentarii