15 / 08 / 2022


Producții bune la grâu, în Timiș – Ziua de Vest

În ceea ce privește culturile de toamnă, cerealele păioase, nu au fost probleme deosebite, în agricultura din județul Timiș, de…

De redactia , in Actualitate Flux de Știri , at 05/08/2022

În ceea ce privește culturile de toamnă, cerealele păioase, nu au fost probleme deosebite, în agricultura din județul Timiș, de aceea au ieșit producții bune, în 2022.

5.900 kg pe ha, în medie la grâu

La grâu, recoltatul s-a încheiat cu o medie de 5.900 kg la ha, de pe cele 136.500 de ha. Au fost fermieri care au scos și 7.000 – 8.000 kg la ha. De ce totuși au ieșit aceste rezultate bune, în condițiile climatice dificile din acest an? Simona Jurcă, directorul adjunct al Direcției pentru Agricultură Județeană Timiș, a explicat: ”În primul rând, fermierii au știut să aplice la timp tehnologiile și tratamentele corecte de cultură. Au fost și ploile care au venit și au ajutat mult în prima parte a anului și au favorizat dezvoltarea cerealelor păioase. Apoi, precipitațiile au fost tot mai firave, dar totuși au ajutat grâul și răpița să ajungă cu bine la final. În Timiș, nu am avut probleme la culturile de toamnă. În schimb, avem probleme la culturile de primăvară – porumb și floarea soarelui – din cauza secetei. Suntem în proces de evaluare!” În Timiș, au fost  3.144 de ha cu triticale cu o producție medie de 3.800 kg la ha, orzul a fost recoltat de pe 17.549 de ha și au ieșit 4.800 kg în medie, rapița a fost recoltată de pe 19.500 ha și s-a obținut o producție medie de 3.100 kg la ha.

Când vom avea irigații în Timiș

Simona Jurcă este de părere că fără apă nu se mai poate face deloc agricultură, dat fiind dezastrul din 2022. După cum au afirmat specialiștii din domeniul meteorologiei, seceta din acest an e nimic față de ce se preconizează că va veni în următorii ani.

 » sursa:ziuadevest.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: