20 / 06 / 2021


Primul vaccin anti-Covid pentru animale

Rusia a înregistrat primul vaccin anti-Covid-19 din lume pentru animale, după cum a anunţat Autoritatea Federală Sanitar-Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor)….

De redactia , in Flux de Știri Magazin , at 07/04/2021

Rusia a înregistrat primul vaccin anti-Covid-19 din lume pentru animale, după cum a anunţat Autoritatea Federală Sanitar-Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor).

Denumit Carnivac-Cov, vaccinul a fost testat, începând din octombrie anul trecut, pe câini, pisici, vulpi arctice, nurci, vulpi, dar şi alte animale.

„Rezultatele studiilor ne permit să concluzionăm că vaccinul este inofensiv şi extrem de imunogen, în condiţiile în care toate animalele vaccinate au dezvoltat anticorpi împotriva coronavirusului în 100% din cazuri”, a declarat directorul adjunct al Rosselkhoznadzor, Konstantin Savenkov.

Imunitatea durează şase luni după vaccinare, dar dezvoltatorii serului continuă să analizeze acest aspect.

Producţia în masă a Carnivac-Cov va începe în aprilie, iar vaccinul ar putea fi util pentru a preveni noi mutaţii ale virusului.

La sfârşitul anului trecut, Danemarca a eutanasiat toate nurcile din ferme, tocmai din cauză că erau infectate cu o mutaţie care ameninţa să se transmită şi la oameni.

 » sursa: ebihoreanul.ro

Comentarii


%d blogeri au apreciat: