Președintele Parlamentului de la Chișinău: Rusia va încerca prin toate metodele să deturneze parcursul european al R. Moldova
Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a declarat luni, 22 aprilie, că Rusia va încerca prin toate metodele să deturneze parcursul european al Republicii Moldova.
El a subliniat, în cadrul Conferinței Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, că anul 2024 este un an important pentru viitorul Republicii Moldova.
„Sintagma „Republica Moldova” a fost rostită practic în toate discursurile omologilor mei europeni. Prietenii și partenerii noștri de dezvoltare vor ca toți cetățenii R. Moldova să trăiască în pace, siguranță și într-un stat european. (…) În această toamnă urmează să desfășurăm un referendum inițiat de președintele Maia Sandu prin care să consfințim ireversibilitatea procesului de integrare în Uniunea Europeană. Suntem însă, siguri că Federația Rusă va încerca prin toate metodele să deturneze acest proces. Sunt folosite tehnici moderne sofisticate care folosesc inteligența artificială și în special canale de informare pentru a duce în eroare opinia publică, pentru a crea panică și neliniști în rândul populației. Scopul acestor ample campanii de denigrare și dezinformare este influențarea rezultatelor alegerilor prezidențiale și deturnarea parcursului european al Republicii Moldova”, a remarcat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului de la Chișinău a venit cu un apel către omologii săi, prin intermediul căruia i-a îndemnat să ajute Republica Moldova să poată continua lupta pentru democrație, modernizare și progres.
„Sprijinul acordat Ucrainei înseamnă și sprijin pentru Republica Moldova, fiindcă statele noastre au decis să se rupă de fostul imperiu și să trăiască într-o lume liberă, pașnică și prosperă. Este alegerea noastră civilizațională. Sunt sigur că împreună vom reuși, nu va fi ușor, dar cu multă inteligență, răbdare și perseverență ne vom asigura că viitorul nostru și al copiilor noștri va fi în pace și bunăstare”, a conchis oficialul din Republica Moldova.
Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană are loc în perioada 21-24 aprilie, fiind găzduită de Palatul Regal La Almudaina din Palma.
» Poți citi întreaga informație direct de la sursă…
Comentarii