24 / 09 / 2021


Preşedintele Lituaniei atrage atenţia asupra încercărilor Rusiei de a rescrie istoria celui de-al Doilea Război Mondial

Preşedintele lituanian, Gitanas Nauseda, a profidat de prima reuniune „în persoană” a şefilor de stat sau de guvern, pentru a…

De redactia , in Opinii , at 16/08/2020

Preşedintele lituanian, Gitanas Nauseda, a profidat de prima reuniune „în persoană” a şefilor de stat sau de guvern, pentru a atrage atenţia liderilor UE asupra intenţiilor Rusiei de a rescrie istoria celui de-al Doilea Război Mondial.
Liderii s-au reunit la Bruxelles în persoană, pentru prima data de la declanşarea crizei COVID-19, pentru a încerca să ajungă la un acord cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 şi la planul de relansare economică post-pandemie. Înainte de ajunge la aceste puncte ale agendei, Nauseda a adus în discuţie acţiunile lui Vladimir Putin de a minimaliza acordul secret Ribbentrop-Molotov din 1939 cu privire la împărţirea Europei între Germania nazistă şi URSS, informează Politico Europe citat de Calea Europeană.
„Aş dori să atrag atenţia asupra recentelor acţiuni de revizionism ale Rusiei, prin care încearcă să divizeze lumea şi să rescrie istoria. Noi toţi şi istituţiile UE trebuie să adoptăm paşii necesari pentru a oferi un răspuns adecvat la aceste acţiuni”, a declarat preşedintele lituanian.
Totodată, sursa ar fi făcut trimitere și la recenta Constituţie revizuită a Rusiei în care este inclusă o nouă prevedere privind „adevărul istoric”, care plasează în ilegalitate pe oricine diminuează rolul Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial şi în înfrângerea Germaniei naziste. „Evoluţiile din Rusia sunt îngrijorătoare. Considerăm aceste acţiuni drept îndreptate împotriva suveranităţii şi independenţei statelor vecine”, a mai remarcat Gitanas Nauseda.
Menționăm că la începutul lunii mai, în ajunul celebrării celei de-a 75-a aniversări de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, preşedinţii celor trei ţări baltice, Lituania, Letonia, Estonia, au condamnat în cadrul unei declaraţii comune tentativele Moscovei de „falsificare a istoriei”.
Cele trei state ocupate în trecut de Uniunea Sovietică, care sunt în prezent membre ale Uniunii Europene şi NATO, au solicitat „adevăr şi justiţie”, mai precis recunoaşterea crimelor din epoca comunistă şi a responsabilităţii URSS în declanşarea războiului,

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: