15 / 06 / 2024


Președintele Bulgariei: Marea Neagră este deja o zonă militarizată. Sunt doborâte drone, plutesc mine, nave comerciale sunt oprite, nave militare sunt scufundate

By redactia , in Internațional , at 28/10/2023

Președintele Bulgariei: Marea Neagră este deja o zonă militarizată. Sunt doborâte drone, plutesc mine, nave comerciale sunt oprite, nave militare sunt scufundate
Rumen Radev a declarat că Marea Neagră este acum o zonă militarizată. Motivul constatării sale a fost drona descoperită la începutul săptămânii lângă satul Tiulenovo din Bulgaria, care avea atașată o mină, scrie g4media.ro.
Dispozitivul a fost distrus cu o explozie controlată de către experții militari bulgari și nu s-a produs niciun incident grav, transmite Dnevnik, citată de Rador.
„Marea Neagră este deja o zonă militarizată. Sunt doborâte drone, plutesc mine, nave comerciale sunt oprite, nave militare sunt scufundate.
Dacă nu luăm măsuri și nu înțelegem că trebuie să punem capăt acestui război cât mai curând posibil, asta va ajunge inevitabil până la noi”, a spus Radev, la New York, unde va ține un discurs în cadrul celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.
După distrugerea dronei, ministrul bulgar al apărării, Todor Tagarev, a fost interpelat la o ședință specială a comisiei parlamentare de resort. El a precizat în cadrul acesteia că cu greu se va putea stabili de unde a provenit dispozitivul – dacă din partea ucraineană sau rusă.
Șeful statului a mai spus că Ministerul Apărării și Ministerul de Interne ar trebui să ofere mai multe informații dacă au fost respectate toate procedurile la dezamorsare a dronei.
CITEȘTE ȘI: Campanie caritabilă. Strângere de fonduri pentru pregătirea, în străinătate, a personalului medical de specialitate al Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara
Radev a amintit din nou că sunt necesare investiții în modernizarea armatei pentru a-i crește capacitățile și interoperabilitatea cu aliații.
„Toate acestea ar trebui puse pe primul loc și nu ar trebui să privim armata bulgară ca pe un donator și un depozit pentru aprovizionarea cu arme și muniție pentru alte țări”, a spus el, referindu-se la ajutorul militar oferit de Bulgaria pentru Ucraina.
Premierul bulgar ar trebui să meargă în Austria
Președintele a avut o întâlnire bilaterală la New York cu omologul său austriac, Alexander van der Bellen. În cadrul acesteia s-a arătat că Austria nu are intenția de a-și schimba poziția de a nu permite Bulgariei să intre în spațiul Schengen.
„Îl încurajez pe prim-ministrul Nikolai Denkov să facă o vizită în Austria cât mai curând posibil. El îl poate invita și pe premierul Nehammer, pentru ca vocea noastră să poată fi auzită mult mai mult și mult mai puternic.
Dar problema nu este doar în contactele la nivel politic înalt. Trebuie să lucrăm cu factorii economici din Austria, cu cercurile academice, cu mass-media, cu organizațiile publice”, a mai arătat Radev.
Potrivit spuselor sale, cheia intrării țării noastre în spațiul de liberă circulație va fi convingerea societății austriece că „Bulgaria este un membru de încredere al UE, că depune toate eforturile pentru a-și proteja granițele și merită să fie în Schengen”.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *