Portret elogios în presa franceză: Maria de Edinburgh, suverana României, regina povestitoare – 60m.ro
În fiecare lună, Biblioteca Națională a Franței pune în lumină o lucrare a unui scriitor mai puțin cunoscut, care poate fi descărcată gratuit pe Gallica. Astăzi, „Povestea vieții mele” – a unei regine care a trecut granițele și culturile, relatează Liberation, citată de Rador Radio România.
Prințesa Marie Alexandra Victoria de Edinburgh s-a născut pe 29 octombrie 1875 la Eastwell, Anglia. Supranumită „micuța Missy” de către cei apropiați, ea este nepoata reginei Victoria prin tatăl ei, Alfred, Duce de Edinburgh.
Ea își datorează atașamentul față de Rusia imperială mamei sale, Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei. Unchiul său „Sașa” este nimeni altul decât țarul Alexandru al III-lea. Sejururile sale în patria maternă, „această Rusia a țarilor, debordantă de măreție, astăzi distrusă”, ocupă un loc aparte în amintirile sale.
A crescut în Anglia natală, între Osborne, pe insula Wight, Clarence House din Londra și Balmoral din Scoția. Câțiva ani petrecuți în Malta, legănată de legendele cavalerilor locali, au fost suficienți pentru a face din această insulă „cea mai frumoasă amintire a vieții [sale]”. Tatăl său a fost amiral al flotei navale britanice din Marea Mediterană.
La 17 ani, în 1893, s-a căsătorit cu Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul și moștenitorul lui Carol I, regele României. Proaspeții căsătoriți pleacă să urmeze destinul care le-a fost trasat, într-o țară îndepărtată și necunoscută, la granițele Europei. A devenit regină acolo în octombrie 1914, când a izbucnit Marele Război.
Ea povestește adaptarea ei lentă la responsabilitățile de suveran ale acestei țări pe care ajunge să o iubească.
Martor privilegiat al timpului său
Regina Maria ne oferă, prin memoriile sale, cronicile zilnice și Jurnalul ei de război 1916-1918, pagini prețioase și inedite despre istoria României moderne. A trăit trauma războaielor balcanice din 1912 și 1913, apoi pe cea a Primului Război Mondial, la patul răniților, ca asistentă dedicată.
Ea și-a asumat și rolul de ambasador și a fost primită la negocierile Tratatului de la Versailles pentru a apăra cauza țării sale adoptive alături de cele mai mari personalități ale vremii: Clemenceau, Churchill, Poincaré, președintele Wilson. Întâlnirea cu Clemenceau rămâne memorabilă: „tigrul” este impresionat de determinarea patriotică a reginei.
Povestitor remarcabil
Memoriile sale („Povestea vieții mele”), scrise în engleză – limba sa maternă, au fost publicate în 1934-1935 și retipărite de mai multe ori. Au apărut în franceză câțiva ani mai târziu, în 1937 și 1938, la librăria Plon. Acest lucru este fără precedent, deoarece „nicio regină sau rege nu a știut vreodată să scrie până acum”, ne dezvăluie Virginia Woolf într-unul dintre eseurile sale. Pentru ea, Regina Marie este „o scriitoare înnăscută, căreia limba se supune”.
Marie ne lasă o mărturie vie,
Comentarii