28 / 07 / 2021


Pompier răpus de coronavirus. Lucra de 15 ani în serviciile de intervenție – BotosaniNews.ro

Sorin Bucur, un pompier din județul Dâmbovița, a murit răpus de noul coronavirus. Decesul a fost declarat duminică, la spitalul…

De redactia , in Actualitate , at 01/12/2020

Sorin Bucur, un pompier din județul Dâmbovița, a murit răpus de noul coronavirus. Decesul a fost declarat duminică, la spitalul în care bărbatul era internat. Militarul lucra de aproximativ 15 ani în serviciile de intervenție, potrivit unui anunț făcut de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmbovița, pe pagina oficială de Facebook.
“Drum bun către îngeri, Sorin Bucur, dragul nostru camarad! Ieri, 29 noiembrie 2020, un eveniment tragic a umplut de durere sufletele colegilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmbovița, prin pierderea unui camarad de nădejde, un om deosebit, un salvator care, la rândul lui, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi salvat din lupta cu cu necruțătorul virus SARS-CoV-2.
Pompierii dâmbovițeni sunt profund îndurerați de pierderea plutonierului adjutant șef BUCUR Sorin, de la Garda de intervenție Potlogi, un om cu experiență, un adevărat profesionist, pentru care viața s-a încheiat brusc, la numai 50 de ani.
Timp de aproape 15 ani, cât a activat în cadrul inspectoratului, colegul nostru a participat la numeroase intervenţii, fiind permanent la datorie în nobila misiune pe care o au pompierii.
Pentru cei care l-au cunoscut va rămâne mereu un model de conduită. Ne vom împăca cu gândul ca Dumnezeu a vrut să aibă lângă EL, printre îngeri, încă un suflet de pompier bun şi credincios, care va veghea permanent asupra liniștii și siguranței noastre.
În semn de prețuire, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Basarab I” al județului Dâmbovița sunt alături de familia îndurerată, aducând un ultim omagiu celui care le-a fost un bun coleg şi prieten.
Rămas bun, drag camarad, și fie ca Bunul Dumnezeu să te așeze între Drepții Săi și să îți dea odihnă veșnică!”, spun reprezentanții ISU Dâmbovița.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: