30 / 07 / 2021


Peste 80.000 de românii din Diaspora au votat deja

Alegeri Parlamentare 2020. Românii din diaspora au în acest an două zile la dispoziție pentru a-și alege senatorii și deputații:…

De redactia , in Internațional , at 06/12/2020

Alegeri Parlamentare 2020. Românii din diaspora au în acest an două zile la dispoziție pentru a-și alege senatorii și deputații: sâmbătă și duminică.

Este pentru prima oară când alegerile parlamentare în străinătate se derulează pe parcursul a două zile.
Votarea se desfăşoară între orele 7:00 – 21:00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii până la ora locală 23:59 dacă mai sunt alegători în secţie sau la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.
Numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este de peste 740.000.
35.808 cetăţeni români din străinătate au optat pentru votul prin corespondenţă, iar 3.078 au optat pentru votul la secţia de votare. Cele mai multe cereri pentru votul la secţie au fost depuse de românii din Marea Britanie, Germania, Spania, Italia.
Lista candidaților din care vor avea de ales cetățenii din diaspora poate fi consultată aici.
Câte secții de votare s-au înființat pentru românii din diaspora
În diaspora au fost organizate anul acesta 748 de secţii de votare, cu 331 în plus faţă de alegerile parlamentare din 2016. Secțiile de votare au fost amplasate anul acesta în 93 de țări.
Cele mai multe sunt în Spania – 140, Italia – 137, Germania – 61, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – 50, Franţa – 48. În SUA sunt 36 de secţii de votare, Republica Moldova – 30, Belgia – 19, Austria – 17, Irlanda – 16, Olanda – 15, Grecia – 11, Norvegia şi Danemarca – câte 10, Portugalia – 9, Australia şi Noua Zeelandă – 7 secţii.
20:50 – Prezența la vot la ora 20:00
81.231 de români din diaspora și-au exprimat opțiunea de vot.
sursa: Pro TV

Comments comments

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: