Peste 1.000 de militari, inclusiv polonezi şi francezi, la parada de 1 Decembrie de la Alba Iulia – 60m.ro
Peste 1.000 de militari, jandarmi, pompieri, poliţişti, studenţi şi elevi militari, dar şi militari polonezi şi francezi vor participa la parada militară care va avea loc vineri, de Ziua Naţională a României, la Alba Iulia.
De asemenea, vor fi 14 detaşamente de defilare cu mijloace terestre (complexe de artilerie antiaeriană şi terestră GEPARD şi HIMARS, transportoare PIRANHA III şi PIRANHA V, transportoare amfibii blindate de infanterie B-33 ZIMBRU etc.), cărora li se va alătura şi tehnică de luptă din Polonia şi Franţa.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, Agerpres, de către Divizia 4 Infanterie „Gemina”, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în Alba Iulia vor avea loc joi şi vineri manifestări la care vor participa militari şi mijloace tehnice terestre şi aeriene aparţinând structurilor din sistemul naţional de ordine publică şi siguranţă naţională.
Pentru buna desfăşurare a evenimentelor, miercuri şi joi se vor desfăşura repetiţii şi antrenamente generale în zona Bulevardului „1 Decembrie 1918”.
Conform comunicatului menţionat, joi vor fi ceremonii militare cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele lui I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Viteazul, Regele Ferdinand şi Regina Maria.
Totodată, la arborarea Drapelului Naţional al României în Piaţa Tricolorului va fi prezent un detaşament de onoare constituit din militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej” şi Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 14,15, se va desfăşura o ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Unirii, unde detaşamentul de onoare va fi constituit din militari ai Batalionului 136 Geniu „Apulum”.
Începând cu ora 15,00, va avea loc ceremonia militară cu trupe şi tehnică de luptă în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, cu participarea a 16 detaşamente de defilare pe jos (peste 1.000 de militari aparţinând Diviziei 4 Infanterie ‘Gemina’, Forţelor pentru Operaţii Speciale, Batalionului 136 Geniu ‘Apulum’/ Brigada 10 ‘Dunărea de Jos’, Batalionului 26 Cercetare Supraveghere ‘Avram Iancu’/ Brigada 18 Cercetare Supraveghere ‘Decebal’, Grupării de Jandarmi Mobilă ‘Regele Ferdinand I’ Târgu Mureş, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Unirea’ al judeţului Alba, Centrului Chinologic ‘Dr. Aurel Greblea’ Sibiu, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Academiei Forţelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’, Colegiului Naţional Militar ‘Mihai Viteazul’, personal din cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Filialei Alba Iulia a organizaţiei Crucea Roşie Română.
De asemenea, vor fi şi 14 detaşamente de defilare cu mijloace terestre (vehicule de luptă VAMTAC şi JLTV, complexe de artilerie antiaeriană şi terestră GEPARD şi HIMARS, transportoare PIRANHA III şi PIRANHA V, transportoare amfibii blindate de infanterie B-33 ZIMBRU, tehnică aparţinând unităţilor de sprijin logistic, autospeciale de intervenţie ale celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi ale organizaţiei Crucea Roşie Română).
Comentarii