14 / 01 / 2025


Oficiali de la Chișinău și Bruxelles, evaluare a legislației din Republica Moldova ~ InfoPrut

By redactia , in Actualitate Internațional , at 23/04/2024

Sub îndrumarea reprezentanților Comisiei Europene, ieri, la Bruxelles, a avut loc reuniunea de screening explicativ pentru uniunea vamală din R. Moldova, care s-a desfășurat în format online și fizic cu participarea reprezentanților ministerului Finanțelor.
În timpul sesiunii de screening explicativ, delegația Grupului de lucru, alături de experții din cadrul UE, au discutat și au evaluat aspectele esențiale pentru alinierea la legislația UE, în conformitate cu cerințele specifice ale Capitolului 29. Acesta face parte din cele 33 de capitole care acoperă domenii-cheie de politică ale UE, pe care Republica Moldova trebuie să le negocieze în procesul de aderare.
Agenda sesiunii a inclus un șir de subiecte precum procedurile vamale speciale (altele decât tranzitul), datoria vamală, controlul vamal al bunurilor transportate, analiza de risc, Operator Economic Autorizat, clasificarea mărfurilor, prevederile Codului vamal al UE, organizarea administrației vamale și alte aspecte aferente acestui capitol de negociere.
La Bruxelles au participat secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari și șeful adjunct al Biroului Vamal Centru, Vlad Cebanenco, delegația fiind condusă de ambasadoarea Republicii Moldova la UE, Daniela Morari. De la Chișinău s-au conectat online membrii grupului de lucru responsabili de transpunerea legislației Capitolului 29 din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și Serviciului Vamal. De asemenea, în cadrul dialogului au participat și reprezentanți ai Ucrainei.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *