03 / 12 / 2024


Oficiali de la Chișinău și Bruxelles, discuții privind piața muncii din R. Moldova

By redactia , in Actualitate Internațional , at 10/04/2024

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova, s-a întâlnit miercuri, 10 aprilie, la Chișinău, cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale și cu Gilbert Houngbo, directorul general al Organizației Internaționale a Muncii. 
Astfel, oficialii au discutat despre reformarea și consolidarea instituțiilor-cheie care reglementează piața muncii din Republica Moldova și alinierea acestora la principiile UE, pentru condiții de muncă mai sigure, protecția angajaților și încurajarea creării locurilor de muncă.
Totodată, în cadrul întrevederii, premierul de la Chișinău, Dorin Recean, a mulțumit pentru sprijinul acordat de Uniunea Europeană, în atenuarea impactului crizei energetice din Republica Moldova, subliniind că subvențiile oferite au acoperit până la 60% din facturi, iar cetățenii au putut trece mai ușor peste perioada rece.
Menționăm că directorul general al OIM, Gilbert Houngbo și comisarul european Nicolas Schmit se află într-o vizită oficială la Chișinău pentru două zile.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *