18 / 05 / 2025


O nouă platformă UE-Republica Moldova, în domeniul transporturilor

By redactia , in Actualitate Internațional , at 06/02/2024

Uniunea Europeană a lansat marți, 6 februarie, Dialogul la Nivel Înalt în domeniul transporturilor cu Republica Moldova. 
Acesta este un instrument complementar formatelor de lucru care vizează procesul de negocieri pentru aderarea R. Moldova la UE și se va axa pe identificarea priorităților și posibilităților de finanțare în domeniul infrastructurii.
„Este un nou capitol în cooperarea UE cu R. Moldova, important pentru parcursul european al R. Moldova, dar și pentru conectivitatea UE în partea de est. Ca român, mă simt onorată și bucuroasă că am ajuns în această etapă în care putem să aducem R. Moldova mai aproape de România și de UE prin infrastructura de transport. (…) R. Moldova face eforturi imense pentru a-și modifica rețeaua de transporturi și știu că a făcut și progrese. Noi, ca români, ne aducem aminte cu emoție de poduri de flori, dar, fără să fiu prozaică, este momentul de poduri de ciment și oțel, de cale ferată și rutieră peste Prut. Poate că trenul numit simbolic „Prietenia”, legând Chișinăul de București, ar putea avea, într-un viitor nu foarte îndepărtat, atribute precum sunt eficiența și viteza”, a declarat astăzi, la Strasbourg, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, în cadrul unei conferințe de presă susținute în comun cu ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, Andrei Spînu.
Comisarul european a salutat faptul că R. Moldova a depus deja primele proiecte prin Mecanismul de interconectare a Europei, inclusiv pentru asfaltarea drumului care duce la Portul Giurgiulești.
„R. Moldova a mai primit finanțare, împreună cu România, pentru un nou pod rutier Ungheni – Ungheni, pentru punctele de trecere a frontierei Leușeni- Albița și Giurgiulești – Galați. UE completează cu un grant un împrumut de la Banca Europeană de Investiții pentru reabilitarea căii ferate care merge de la Vălcineț la Căinari, pe axa nord – sud.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *