02 / 11 / 2024


O candelă a unității neamului românesc va arde și la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Andrieşeni, Iași ~ InfoPrut

By redactia , in Actualitate Internațional , at 13/05/2024

Duminică, Preasfințitul Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna Andrieşeni.
Așa cum obișnuiește Episcopul de Bălți să dăruiască o candelă sfântului locaș unde oficază pentru prima dată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, candelă care să ardă pentru unitatea neamului românesc, Preasfinția Sa a donat o candelă și bisericii din Andrieşeni.
Preasfințitul Antonie l-a rugat pe părintele Nicu-Sorin, dar și pe cei prezenți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie să se roage, în rugăciunile lor de dimineață și de seară, și pentru Basarabia. Părintele Nicu-Sorin l-a asigurat că va avea grijă ca flacăra candelei să ardă, la Andrieşeni, pentru Basarabia și pentru neamul românesc și l-a invitat pe ierarhul din Basarabia să mai vină la Andrieşeni.
La final, Părintele Nicu-Sorin i-a mulțumit Preasfințitului Antonie pentru vizită și binecuvântare și i-a dăruit o icoană cu chipul Sfântul Antonie cel Mare. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost prezent și Pcuv. Protosinghel Elisei Nedescu, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.

 » Poți citi întreaga informație direct de la sursă…

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *